Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Ce trebuie să știi despre reînnoirea cărților de identitate. Certificatul de naștere nu va mai fi necesar la dosar, susține Oana Gheorghiu

Certificatul de naștere nu va mai fi necesar pentru reînnoirea cărții de identitate. Anunțul a fost făcut, luni, de vicepremierul Oana Gheorghiu, la Digi24. Măsura a fost solicitată de societatea civilă pe platforma „Fără hârtie”.

Oana Gheorghiu a explicat că Guvernul a discutat deja cu reprezentanții Ministerului de Interne și cu toate punctele care emit cărțile electronice de identitate pentru a nu mai solicita certificatele de naștere la dosar.

S-a discutat cu Ministerul Afacerilor Interne, s-a comunicat către către toate punctele în care se emit cărțile electronice de identitate și acest document nu mai este solicitat.

Suntem în curs cu rezolvarea multor probleme. Am avut peste 4000 de de sesizări pe diferite teme”, a explicat vicepremierul, potrivit sursei citate.

Certificatul de naștere nu va mai fi necesar pentru reînnoirea cărții de identitate. Oana Gheorghiu: Nu înseamnă că toate se vor rezolva peste noapte

Vicepremierul Oana Gheorghiu a făcut acest anunț, după ce cetățenii au sesizat pe platforma guvernamentală „Fără Hârtie” faptul că „adulților li se solicită certificatul de naștere la fiecare reînnoire a actului de identitate, deși documentul a fost depus și înregistrat în sistem la prima emitere și nu suferă modificări în timp”.

Excepție fac cetățenii care au dobândit cetățenia română înainte de 31 martie 2025 și cărora nu li s-a emis niciun act de identitate românesc ulterior acelei date. Aceștia trebuie să prezinte certificatul de naștere la prima solicitare, se arată în anunțul publicat pe platforma guvernamentală, unde oamenii pot sesiza situații birocratice absurde.

Cred că acest demers, «Fără hârtie», a fost unul extraordinar de bun, de dialog cu cetățenii și de a pune în fața autorităților nevoile reale cu care se confruntă oamenii. Și pe noi ne-a ajutat să împingem unele lucruri înainte. Nu înseamnă că toate se vor rezolva peste noapte, pentru că pentru unele e nevoie de digitalizare, de schimbare a unor proceduri, dar suntem în dialog cu multe, cu multe instituții, cu care încercăm să rezolvăm problemele”, a mai spus Gheorghiu, pentru sursa citată.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE