Surse din PSD susțin că premierul desemnat Luca Niculescu ar trebuie să își depună mandatul dacă nu va avea sprijinul social-democraților la vot. Partidul condus de Sorin Grindeanu este împărțit, după ce fostul ambasador de la Paris a fost alegerea președintelui la Palatul Victoria, și nu liderul PSD.
PSD, împărțit în privința susținerii lui Luca Niculescu
Sorin Grindeanu se află într-o situație complicată în interiorul PSD, după ce președintele Nicușor Dan nu l-a desemnat să formeze următorul Guvern. Decizia ar fi provocat nemulțumiri în rândul unor lideri social-democrați din teritoriu, care sperau ca PSD să primească mandatul pentru formarea noului Cabinet de la Palatul Victoria.
În aceste condiții, social-democrații încearcă să își stabilească strategia pentru perioada următoare și speră să obțină anumite concesii din partea premierului desemnat, Luca Niculescu, în schimbul voturilor necesare în Parlament.
Adversarii din USR îi acuză însă pe social-democrați și, în special, pe Sorin Grindeanu că fac un „balet politic”. Potrivit teoriei susținute de USR, PSD ar fi, de fapt, avantajat de desemnarea lui Luca Niculescu, deoarece ar putea vota un guvern tehnocrat, fără miniștri politici, care să își asume până la finalul anului o serie de măsuri pe care social-democrații ar fi trebuit să le adopte dacă ar fi ajuns la guvernare.
PSD respinge această interpretare și susține că și-ar fi dorit să primească mandatul pentru formarea noului Cabinet. Social-democrații consideră că, în calitate de cel mai mare partid din Parlament, ar fi fost firesc să primească această șansă după eșecul lui Siegfried Mureșan și să conducă negocierile pentru viitorul Guvern.
Reprezentanții PSD ar urma să aibă, cel mai probabil, o discuție cu Luca Niculescu în cursul zilei de mâine. Ulterior, partidul va decide dacă îi acordă votul de încredere în Parlament, urmând ca apoi să treacă în opoziție și să negocieze punctual cu noul Executiv măsurile care vor ajunge în Legislativ.
Rămâne însă de stabilit dacă Sorin Grindeanu va reuși să ajungă la un consens cu liderii PSD din teritoriu asupra strategiei partidului. Dacă social-democrații vor decide să susțină un guvern din care nu fac parte miniștri politici, va trebui schimbată decizia adoptată la Sinaia, la începutul lunii septembrie, când PSD a stabilit că va vota doar un Executiv din care face parte sau unul construit în jurul partidului.
