Traian Băsescu ar urma să-și recapete toate beneficiile de fost președinte al României. Aici sunt incluse indemnizația de fost șef de stat, locuința de protocol sau serviciul de pază. CCR ar fi decis azi, potrivit unor surse, să declare neconstituțional textul de lege prin care Băsescu, în 2022, fusese lăsat fără aceste drepturi.
Curtea Constituțională a hotărât că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite avantaje este contrară Constituției. Toți judecătorii CCR au fost de acord cu această concluzie.
Motivarea CCR
„În aceeași ședință, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, a decis:
- Cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr.243/2021 pentru modificarea art.1 alin.(3) din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, în ansamblul său, este neconstituțională, fiind contrară prevederilor constituționale art.1 alin.(5) privind principiului legalității, în componenta privind calitatea legii, și ale art.15 alin.(2), din perspectiva lipsei dispozițiilor tranzitorii, precum și a caracterului retroactiv al acestei legi.
Totodată, 5 / 7 cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2 alin.(l) lit.t) și art.14 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, întrucât, în virtutea dispozițiilor art.2 alin.(3) din Legea
nr.47/1992, nu are competența de a modifica sau completa dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate și nici nu este competentă să controleze constituționalitatea unei interpretări date de o anumită instanță judecătorească textelor legale criticate cu soluționarea în fond a cauzei.”, se arată în comunicatul CCR.
Dispoziția legală contestată, introdusă în 2021 și aplicată din 2022, prevedea că foștii șefi de stat nu mai pot primi anumite beneficii dacă a fost stabilit prin hotărâre definitivă că au avut legături cu fosta Securitate.
Traian Băsescu a atacat această prevedere, iar Curtea i-a dat dreptate. În urma deciziei, articolul invocat nu mai are efecte juridice.
Curte Supremă anunțase în 2022 că Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități. Potrivit modificării făcute în 2021 la legea privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, o decizie definitivă de colaborare cu fosta Securitate atrage pierderea drepturilor acordate pentru restul vieții.
Ce drepturi pierduse Traian Băsescu
- folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
- o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
- pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.