Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

CCR amână decizia privind conflictul dintre Parlament și Guvernul Bolojan. Miza: ordonanța pentru înzestrarea armatei

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat pentru data de 15 iulie pronunțarea unei decizii în cazul sesizării depuse de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, care acuză existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvernul condus de Ilie Bolojan.

Sesizarea vizează Ordonanța de Urgență nr. 38/2026 privind Programul SAFE de înzestrare a armatei, adoptată de Executiv după ce Parlamentul i-a retras încrederea prin moțiune de cenzură.

Grindeanu susține că, după căderea Guvernului, acesta nu mai avea dreptul să emită ordonanțe de urgență și putea gestiona doar activitățile curente ale administrației publice. În opinia sa, adoptarea actului normativ reprezintă o depășire a atribuțiilor constituționale ale unui guvern aflat în interimat.

Totodată, șeful Camerei Deputaților acuză Executivul că a intervenit într-un domeniu aflat deja în dezbaterea Parlamentului, prin reglementarea unor măsuri care se regăseau în proiecte legislative aflate pe circuit parlamentar.

Potrivit sesizării, Guvernul ar fi extins semnificativ conținutul ordonanței chiar în ziua în care a fost votată moțiunea de cenzură, adăugând 12 articole noi. Grindeanu afirmă că această decizie a fost luată pentru a introduce rapid măsuri care nu ar mai fi putut fi adoptate ulterior, în condițiile în care Executivul urma să își piardă atribuțiile de legiferare.

CCR urmează să stabilească dacă prin adoptarea ordonanței Guvernul a încălcat principiul separației puterilor în stat și a afectat rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews