Trei drone în 48 de ore a doborât armata română. Și toate au fost distruse cu rachete AIM-9 Sidewinder, de 450.000 de dolari bucata. În comparație, o dronă iraniană Shahed 136 sau echivalentul rusesc numit Geran-2 costă între 20.000 și 50.000 de dolari.
În aceste condiții, întrebarea pe care mulți încep să și-o pună este cât timp va mai rezista România, din punct de vedere financiar? În direct la Euronews România, comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu a încercat să ofere explicații făcând o paralelă „plastică”.
Comandor (r) Sandu Valentin Mateiu: „Noi o putem face mai mult decât poate Rusia să susțină atacuri cu drone asupra noastră. În acest moment, dispozitivul nostru de apărare antiaeriană s-a adaptat la apărarea antidronă, cel din aer. Iar din acest moment, efectele sunt minime, pentru că, doborând drona, apare doar elementul de reacție politică, nu avem pierderi de vieți omenești, nu e afectată proprietatea sau orice altceva de pe teritoriul nostru, iar răspunsul este ferm. Din clipa asta, intră politica, diplomația și putem discuta separat.
În această situație, în acest moment, nu contează prețul. O rachetă aer-aer Sidewinder, pe infraroșu, cu rază scurtă, costă jumătate de milion. Ca să fiu rău, cât costau 'economiile' unui director din industria de armament, de curând descoperit. Deci nu e o sumă mare pentru securitatea unei țări. Un AMRAAM 120 costă mult mai mult, câteva milioane, dar nu este cazul aici.”
De ce rachetele reprezintă o soluție eficientă acum pentru a doborî drone
În aceste condiții, au apărut și întrebarea de ce piloții de F-16 nu au utilizat tunurile Gatling (sau M61A1 Vulcan), din dotarea acestor avioane. Iar una dintre explicații ține de timp, spațiu și pagube colatrale produse.
O dronă Geran zboată cam cu 180 de kilometri la oră, în timp ce un F-16 își pierde portanța la această viteză și se prăbușește. Astfel, pentru a nimeri o dronă, pilotul are nevoie de multe manevre care necesită timp. Iar un tun Gatling are o cadență de tragere de 100 de proiectile pe secundă.
- O salvă de 100 de proiectile de 20 mm, trase de Gatling costă în jur de 3.000 de dolari.
În plus, crește riscul ca proiectilele tunului Gatling să se împrăștie necontrolat, pentru că nu sunt ghidate, și să afecteze obiective sau oameni aflați la sol. În schimb, o rachetă este mult mai precisă. Pe de altă parte, o asemenea luptă se duce la altitudini mici, de 300-500 de metri, ceea ce însemană că proiectilele de Gatling nu au timp i spațiu să-și piardă din viteză, așa că, o lovitură asupra solului riscă să facă pagube imense.
Comandor (r) Sandu Valentin Mateiu: „Metoda asta este, în momentul de față, cea mai eficientă din punct de vedere militar și care conferă securitate pilotului. Despre riscurile atacului cu tunul de bord ne poate explica un pilot ce pericole mari aduce o asemenea variantă pentru aparat și echipaj. E bine să ne explice profesioniștii.
De aceea, chiar dacă continuăm cu aceste rachete aer-aer, impactul este prea mare, de la siguranța cetățeanului până la politic, pentru ca, în acest moment, să facem calcule economice. În schimb, în timp, dacă problema devine din ce în ce mai periculoasă, trebuie să vedem că sunt două direcții. Pe de o parte, apar cheltuielile și trebuie să ne gândim la metode mai eficiente.
Pe de altă parte, apare o reacție deosebită: nu poți să trimiți drone în spațiul aerian al unui stat NATO iarăși și iarăși. O dată se poate nega intenția, dar, în timp, este clar că tu ai niște reguli de angajare când lansezi aceste drone, fie și asupra unor nave din Marea Neagră, care nu respectă securitatea României. Iar atunci reacțiile vor fi la NATO. De aceea cred că ai noștri, după ce identifică elementele dronei, au destule argumente să invoce Articolul 4. Aici e un calcul politic, să vadă politicul dacă este momentul.”
