Camera de Comerț și Industrie a României transmite că singurul scop al deplasării către una dintre cele mai scumpe destinații din Grecia, Mykonos, a fost de atragere de investiții străine.
Reacția vine după zborul de lux în care se aflau preşedintele Camerei de Comerț și Industrie, Mihai Daraban, judecătorul CCR, Cristian Deliorga, fostul prim-ministru, Victor Ponta, fostul ministru PSD al Muncii, Florin Manole, senatorul UDMR, István-Loránt Antal, președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru și omul de afaceri Gruia Stoica.
„Am considerat că merită să facem un astfel de efort financiar și logistic pentru a prezenta unor investitori de calibru avantajele de a investi în România, în condițiile în care percepția externă este negativ afectată de neclarități referitoare la legislația muncii, precum și la stabilitatea cadrului juridic și fiscal. Reiterăm că toate cheltuielile instituției, inclusiv cele aferente deplasărilor externe, sunt susținute din venituri proprii", susține Camera de Comerț.
Instituția a subliniat că acele cheltuieli au fost suportate din veniturile sale proprii.
Comisia de constituționalitate a Senatului anchetează și deplasarea judecătorului CCR Cristian Deliorga. Iar Inspecția Judiciară îl va verifica pe președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru.
Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, a cerut ca DNA și ANI să verifice relația dintre Cristian Deliorga și Mihai Daraban.
În avionul care zbura spre Mykonos se aflau 13 pasageri, iar zborul a fost pe 8 septembrie.
