Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Calendarul rotativei guvernamentale. Când este votul în Parlament pentru Guvernul Ciolacu

Rotativa guvernamentală a intrat în linie dreaptă. PSD și PNL și-au împărțit ministerele care vor alcătui guvernul condus de Marcel Ciolacu. UDMR nu face parte din noul Executiv.

Calendarul rotativei guvernamentale

Luni, 12 iunie, președintele Klaus Iohannis va trebui să desemneze un premier interimar. Sunt trei nume vehiculate: mininstrul Justiției - Cătălin Predoiu, ministrul de Interne - Lucian Bode sau ministrul Cercetării, Sebastian Burduja.

Marți, 13 iunie, șeful statului urmează să cheme partidele la Palatul Cotroceni pentru consultări, în vederea formării noului Executiv. Și tot în această zi, potrivit protocolului politic, Marcel Ciolacu va fi desemnat premierul României.

Urmează al treilea scenariu - împărțirea portofoliilor din Guvern între PSD și PNL. Astfel, miercuri, 14 iunie, viitorul premier al României, Marcel Ciolacu va anunța lista cu cei care vor face parte din noul Executiv. Mai apoi, urmează testul din Parlament. Asta înseamnă că vor avea loc audierile în comisiile de specialitate.

Birourile permanente stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului. Urmează audierile individuale ale miniştrilor propuşi, acestea finalizându-se cu un un aviz comun consultativ, motivat, din partea comisiilor permanente ale celor două camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. (Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului).

Dacă, în urma audierii, un candidat pentru funcţia de ministru a primit aviz nefavorabil, prim-ministrul desemnat poate prezenta o nouă propunere sau poate să menţină propunerea iniţială. Dacă prim-ministrul desemnat a nominalizat o altă persoană pentru funcţia de ministru, respectiva persoană va fi, la rândul ei audiată, iar votul pentru acordarea încrederii Guvernului se va da după depunerea unui nou aviz.

Joi sunt programate votul în plen pentru noul Guvern și depunerea jurământului la Palatul Cotroceni.

Rezultatul votului este consemnat într-un proces verbal, iar acordarea votului de încredere se materializează printr-o hotărâre a Parlamentului, care se semnează de către preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înaintează de îndată Preşedintelui României, pentru a numi guvernul.

Primul-ministru şi membrii guvernului vor depune individual jurământul în faţa Preşedintelui României. Guvernul, precum şi fiecare ministru în parte, îşi exercită mandatul, începând cu data depunerii jurământului.

În ceea ce îl privește pe Nicolae Ciucă, cel mai probabil acesta nu se va mai regăsi în viitorul Guvern condus de Marcel Ciolacu. Va rămâne președinte PNL și va prelua portofoliul de șef al Senatului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE