Beneficiile apartenenței României la UE. Experții spun că avem cel mai ridicat standard de calitate a vieții din ultimii 35 de ani

Spitale și școli modernizate, kilometri de autostradă și salarii mai mari. Sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-a adus Uniunea Europeană României. Experții spun că țara noastră are în acest moment cel mai ridicat standard de calitate a vieții din ultimii 35 de ani și asta tocmai datorită Uniunii Europene.

Beneficiile apartenenței României la UE

1 ianuarie 2007 - România a devenit oficial membră a Uniunii Europene. Peste 100 de miliarde de euro au fost investiți în țara noastră, de atunci și până prezent. Zeci de mii de companii românești s-au dezvoltat datorită acestor fonduri, și mii de spitale și școli au putut fi renovate.

Petru Luhan, expert în fonduri europene: „În momentul de față, putem spune că România primește de aproximativ șase ori mai mult, până la chiar de opt ori mai mult, în ultima perioadă de programare, în comparație cu ceea ce contribuie. Asta înseamnă că România se poate dezvolta pe banii europeni, atât din punct de vedere infrastructural, cât și din punct de vedere economic."

Directivele europene privind drepturile omului i-au ajutat pe români să se apropie de standardele altor țări europene.

Oana Suciu, politolog: „Asta s-a tradus prin drepturi mai multe din punct de vedere al dreptului muncii pentru români, s-a tradus prin salarii mult mai mari decât cele pe care le aveau până în 2007. În clipa de față, România beneficiază de cel mai ridicat standard de calitate a vieții din ultimii 35 de ani. Deci e indiscutabil că, fără Uniunea Europeană, nu am fi fost unde unde suntem."

Alinierea la legislația europeană a însemnat o mai mare protecție a drepturilor românilor.

Cristina Praz, reprezentantă Filia: „Aceste directive ne ajută pentru că pun o presiune pe statul român să ia în serios problema violenței pe bază de gen și să implementeze niște măsuri care vin în sprijinul și protecția noastră."

Înainte de 2007, viza era necesară pentru orice deplasare în afara țării. Acum, milioane de români pot să călătorească, să lucreze și să studieze fără grija birocrației în Uniunea Europeană.

Andra Dobre, coordonator Erasmus: „Eu am avut o mobilitate de studiu, deci am fost integrată într-o universitate și, pe parcursul unui semestru, am învățat acolo, am dat examenele acolo. Din toate punctele de vedere, înseamnă o îmbogățire, atât la nivelul persoanei, al individului, dar și pentru comunitatea din care el este."

Cu toate aceste îmbunătățiri și ajutoare, România este însă în continuare pe locuri fruntașe în aproape toate topurile negative ale Uniunii Europene. Așa că se naște întrebarea: cum i-ar fi fost României fără Uniunea Europeană.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE