A fost din nou bătaie în toată regula în Parlamentul din Albania, însă de această dată, parlamentarii au folosit și torțe și petarde. La Tirana, atmosfera s-a încins la propriu, în timp ce președintele de ședință se pregătea să supună la vot propunerea pentru funcția de Avocat al Poporului, conform Reuters.
Tensiunile dintre socialiștii aflați la putere și opozanții din partidul democrat au degenerat într-un haos total. Democrații au aprins petarde în plen și s-au ciocnit cu agenții de pază, care încercau să calmeze spiritele.
Bătaie și torțe în Parlamentul din Albania
Opoziția protestează de mai multe luni față de fraudarea alegerilor parlamentare din luna mai și îl acuză pe premierul Edi Rama că este un dictator. Au fost și acuzații de corupție aduse vicepremierului Belinda Balluku, iar opoziția a cerut prezentarea oficială a acuzațiilor formulate împotriva acestuia. Ba mai mult, procuratura specială pentru combaterea corupției și a crimei organizate a solicitat parlamentului chiar și aprobarea arestării lui Balluku.
Urmează ca Guvernul, în care partidul de guvernământ deține majoritatea, să-și exprime votul în privința acestei solicitări.
„Nu poate exista un parlament cu cei care fură și fug. Legea și numai legea trebuie să prevaleze”, a declarat Sali Berisha, liderul Partidului Democrat din opoziție.
Partidul Democrat cere demisia guvernului și a îndemnat populația să iasă în stradă, acuzând declinul democratic al țării. Albania, alături de Muntenegru, este printre statele favorite pentru aderarea la Uniunea Europeană.
