Averile demnitarilor, între transparență și secretizare: Ministerul Justiției caută o formulă după decizia CCR

Averile demnitarilor și ale funcționarilor ar putea rămâne publice, conform unui proiect la care lucrează acum Ministerul Justiției. Într-un răspuns pentru Euronews, ministrul Radu Marinescu a declarat că încearcă să găsească o formulă care să respecte atât așteptările publice pentru transparență, cât și decizia CCR.

Este vorba despre o hotărâre a Curții Constituționale din mai 2025, potrivit căreia noile declarații de avere nu vor mai putea fi consultate public.

Mai sunt patru luni până când oficialii vor trebui, ca în fiecare an, să-și depună declarațiile de avere și interese. De această dată, însă, cei care au sume nejustificate în conturi vor fi feriți de criticile publice. În luna mai a anului trecut, printr-o hotărâre a CCR, a fost decisă secretizarea documentelor începând din 2026.

Ministerul Justiției lucrează împreună cu Agenția Națională de Integritate la un proiect pentru menținerea transparenței.

Încercăm să găsim o formulă care să respecte decizia CCR, dar și exigențele europene și din partea OCDE, precum și așteptările publice pentru transparență.”, susține Radu Marinescu.

Lucrăm la proiect în colaborare cu Agenția Națională de Integritate. Încercăm să găsim o formulă care să respecte decizia CCR, dar și exigențele europene și din partea OCDE, precum și așteptările publice pentru transparență. Vom veni cu un proiect consolidat în curând.”, a mai declarat Marinescu, exclusiv pentru Euronews România.

Ministrul Justiției nu a oferit însă garanții că va veni cu acest proiect în timp util, în așa fel încât românii să poată vedea și declarațiile depuse anul acesta.

Legislativul a avut opt luni la dispoziție pentru a veni cu un astfel de proiect pentru transparentizarea averilor. Până acum, doar USR a venit cu o inițiativă concretă pentru corectarea legii.

Jurnalistul Cristian Andrei acuză marile partide că au susținut tacit decizia judecătorilor.

Judecătorii au decis, Parlamentul a aplaudat pe sub masă. [...] S-a făcut că lucrează în timp ce se tace complice. Nu doar că nu a făcut nimic în 45 de zile, termenul în care trebuia să pună legea în acord cu decizia CCR, nu a produs nimic în 250 de zile. Marile partide nu au mimat că depun vreun proiect care să pună legea în acord cu decizia Curții.”, spune Andrei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5