Premierul armean Nikol Pashinyan a anunțat că țara sa va prezenta o cerere oficială pentru aderarea la Uniunea Europeană. Însă va urma și un referendum, pentru a afla exact reacția populației, iar premierul susține că acesta ar trebui să fie organizat atunci când deja există o foaie de parcurs.
„Armenia trebuie mai întâi să-și depună candidatura la aderare la Uniunea Europeană. Am putea declanșa acest proces într-un viitor apropiat, date fiind în special cererile urgente ale partenerilor noștri din Uniunea economică eurasiatică”, a declarat Nikol Pashinyan.
De altfel, în luna mai, atât Rusia, cât și Belarus, Kazahstan și Kârgâzstan, într-o declarație comună, au cerut Armeniei să organizeze cât mai curând posibil referendumul, în care ar trebui să opteze fie pentru aderarea la Uniunea Europeană, fie pentru rămânerea în Uniunea Economică Eurasiatică.
Rusia ar mai putea pierde o țară din sfera de influență
Între timp, Rusia, care dorește ca Armenia să rămână sub influența Kremlinului, a început să folosească metodele încercate și în Republica Moldova, conform publicației Radio Liberty. De altfel, rușii au început, chiar înaintea alegerilor din 7 iunie, să impună unele interdicții privind produsele armenești precum flori, apă minerală, pește, vin, brandy, fructe și legume. În comparație, în cazul Republicii Moldova, Rusia a impus restricții de import asupra vinurilor moldovenești, sub pretextul unor „cauza sanitare”.
Așa a fost cazul în 2013, înaintea semnării de către Chișinău, a Acordului de Liber Schimb între Moldova și UE (DCFTA). Un an mai târziu, Rusia a suspendat importurile de fructe, a restricționat importurile de carne și a introdus taxe pentru legume, grâu și zahăr.
Acum, în cazul Armeniei, UE a anunțat că va compensa pierderile cauzate de restricțiile comerciale și pregătește acum „măsuri comerciale de urgență” pentru țara caucaziană.
În martie 2025, Parlamentul Armeniei a adoptat legea privind lansarea procesului de aderare la UE. Iar în mai 2026, UE și Armenia au organizat primul summit comun, când Uniunea Europeană a salutat aspirațiile europene ale Armeniei.
Erevanul reproșează Moscovei că nu a fost ajutat de Rusia în războiul cu Azerbaidjan din 2023. Astfel, armenii au „virat” spre UE.
