Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alexia, fetița căreia i-au fost replantate ambele brațe amputate, colind emoționant pentru medicii care au salvat-o

Au trecut prin zeci de ore de operații, sute de ore de recuperare și s-au întors în locul unde au primit o nouă viață pentru a mulțumi și a colinda. Este povestea Alexiei, Elenei și a lui Silviu, trei dintre elevii aflați într-un autocar care s-a răsturnat în județul Iași în noaptea de 16 spre 17 decembrie 2022. Atunci au fost duși de urgență la Spitalul de Pediatrie din Iași.

Exact la un an distanță, împreună cu părinții, s-au întors cu zâmbetul pe buze, îmbrăcați in haine populare și cu colinde pentru cei care i-au salvat.

În urmă cu un an, Alexia, Elena și Silviu au ajuns de urgență la Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" din Iași. Autocarul cu care mergeau la un spectacol, cu ansamblu folcloric din Botoșani din care făceau parte, s-a răsturnat. Iar ei au fost grav răniți.

Silviu Cucinschi: ”Îmi aduc aminte cum eram toți acolo, cum ne distram, era muzică ...și, dintr-odată, s-a întâmplat”

Eric Tudose, fratele Alexiei: ”Nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat pe moment. Colegul meu, Iulian, mi-a zis că Alexia nu a murit. Eu am presupus că a murit. Și atunci am luat putere și mi-am salvat sora”

Alexia, fetița căreia i-au fost replantate ambele brațe amputate după șapte operații

Dintre cele 35 de persoane din autocar, 25 au avut nevoie de îngrijiri medicale. Atunci a fost o mobilizare impresionantă din partea medicilor, a cadrelor de pe ambulanță și SMURD.

Dr. Sidonia Susanu - șef secție Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă, Spitalul "Sf. Maria" Iași: ”Acești copii minunați ne-au făcut o mare surpriză astăzi, când se împlinește exact un an de la accidentul lor. Este o mare fericire să îi vedem pe toți zâmbind, fericiți, chiar dacă, încă, nu și-au terminat programul de recuperare.”

Alexia, o copilă cu ochi albaștri și chip senin a trecut prin șapte operații imediat după accident. În total 50 de ore. Cea mai lungă a fost prima, un maraton de 20 de ore în care brațele i-au fost replantate.

Alexia Tudose: ”Îmi mișc mâna dreaptă, nu știu cam cât la sută, dar mai bine de 50 cred că e. Mâna stângă și pe ea o mișc, o simt. Acum lucrez la mușchi să îi recuperez și să pot face mișcările pe care le făceam înainte”

Elena Străchinariu:A fost un an destul de greu pentru noi. Am mers foarte des la spital. Cumva, putem spune că spitalul a fost a doua noastră casă. În continuare merg la psiholog. Mai am nevoie de operații, dar sper sa fie bine”.

Alexia Tudose: ”E și un sentiment plăcut pentru că vin la oamenii care m-au salvat”

Alexia Tudose: ”Să revin aici, cumva, e și un sentiment plăcut pentru că vin la oamenii care m-au salvat și la oamenii dragi mie, dar, cumva, e și un sentiment de teamă pentru că îmi readuc aminte de momentele în care am stat în spital și nu a fost plăcut”.

Iulian Vasilachi: ”Din accidentul ăsta am învățat să fim mult mai uniți. Adică, parcă s-a schimbat între noi. Înainte nu eram așa. Nici la repetiții nu eram uniți”

Eric Tudose, fratele Alexiei: ”Cu accidentul ăsta am realizat foarte multe chestii. Cum că familia este cea mai importantă, sănătatea și prietenia”

Între timp, deși a trecut un an de la accident, în afară de șofer, care își continuă meseria, nu a mai fost nimeni audiat în anchetă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE