Ambasadoarea interimară a SUA în Ucraina, Julie Davis, urmează să se retragă din funcție în luna iunie și să iasă din serviciul diplomatic, a anunțat miercuri US State Department, pe fondul unor informații potrivit cărora decizia ar putea avea legătură cu abordarea Washingtonului față de Ucraina, relatează Euronews.com.
Julie Davis a fost ambasadoarea SUA la Kiev timp de aproape un an, după ce predecesoarea sa, Bridget Brink, a demisionat în aprilie 2025 și a criticat deschis administrația Donald Trump pentru modul în care a tratat Ucraina și invazia la scară largă a Rusiei.
Potrivit relatărilor din presă, US State Department a respins sugestiile că Julie Davis ar demisiona din cauza unor diferențe de politică față de președintele american.
Fosta ambasadoare a SUA, Bridget Brink, care a activat la Kiev din 2022 până în primăvara lui 2025, a comentat retragerea lui Julie Davis, spunând că ea însăși a demisionat atunci când Trump „continua să se alinieze cu (președintele rus Vladimir Putin) în detrimentul partenerului nostru democratic”.
„Acum, succesorul meu face același lucru”, a scris Bridget Brink într-o postare pe X, miercuri.
„Pace cu orice preț nu este pace deloc”
La doar o lună după demisia sa de anul trecut, Bridget Brink a declarat public că a părăsit funcția din cauza politicii externe a administrației SUA și a direcției acesteia față de Ucraina, la doar câteva luni de la începutul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump.
„Nu mai puteam, cu bună credință, să aplic politica administrației și am considerat că este de datoria mea să demisionez”, a spus Brink la acel moment.
Brink a recunoscut că, dacă ar fi rămas în funcție, ar fi devenit „complice” la un curs de acțiune pe care îl consideră „periculos și imoral”.
„Nu pot sta deoparte în timp ce o țară este invadată, o democrație este bombardată, iar copii sunt uciși fără consecințe”, a declarat Bridget Brink în mai 2025. „Pace cu orice preț nu este pace deloc — este o politică de conciliere”.
După aproape trei decenii în diplomație, Bridget Brink, membră a Partidului Democrat, candidează în prezent pentru Congres în statul Michigan.
De la demisia sa, postul de ambasador al SUA la Kiev a rămas oficial vacant.
