Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Reguli noi pe aeroporturile din București: pasagerii au voie cu lichide de până la 2 litri în bagajul de mână

Pasagerii care pleacă de pe aeroporturile „Henri Coandă” și Băneasa pot să transporte în bagajul de mână, începând de miercuri, lichide în recipiente de până la doi litri, față de limita anterioară de 100 ml, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Limita de 100 ml de lichid în bagajul de mână, eliminată pe aeroporturile din București

„Începând de miercuri, 11 martie, ora 00:00, au intrat în vigoare noile reguli privind transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs) în bagajele de cabină. Astfel, pasagerii care pleacă de pe Aeroportul „Henri Coandă” și Aeroportul Băneasa pot să transporte în bagajul de mână lichide, aerosoli și geluri aflate în recipiente individuale de până la 2 litri, față de limita anterioară de 100 ml per recipient”, se arată într-un comunicat al CNAB.

Directorul general al CNAB, Bogdan Mîndrescu, a precizat că aplicarea acestei măsuri este posibilă ca urmare a investițiilor realizate de companie în tehnologii de ultimă generație, dedicate controlului de securitate al bagajelor de cabină, aliniind astfel aeroporturile administrate de CNAB la cele mai bune practici internaționale în domeniu.

„Prin această investiție, compania își consolidează obiectivul de a îmbunătăți constant experiența pasagerilor, asigurând în același timp menținerea celor mai înalte standarde de securitate”, a precizat Bogdan Mîndrescu.

Ce este considerat „lichid” în bagajul de mână

Următoarele produse sunt considerate „lichide” în bagajul de mână:

  • Lichide: apă, băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice, siropuri etc.
  • Aerosoli: deodorant spray, fixativ, spumă pentru păr etc.
  • Geluri: Gel de duș, gel de păr, cremă, loțiune, fond de ten, mascara etc.
  • Alte produse care sunt asimilate LAG (lichide-aerosoli-geluri): supă, miere, iaurt, smântână, humus, maioneză, muștar, ketchup, cremă de brânză, salată de vinete/icre, shake-uri proteice, gem, compot etc.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE