Statele Unite ale Americii suspendă pe termen nelimitat procesarea vizelor pentru cetățeni din 75 de țări, conform unui memorandum al Departamentului de Stat, citat de presa americană. Printre aceste țări se află și Republica Moldova. Principala motivație este lupta împotriva imigrației, lansată de președintele Donald Trump după revenirea la putere, transmite AFP.
„Departamentul de Stat suspendă procesarea vizelor de imigrație pentru 75 de țări”, a declarat un purtător de cuvânt al instituției.
Autoritățile au declarat că această măsură are scopul de a combate imigranții despre care administrația Trump consideră că ar putea deveni dependenți de ajutoarele sociale.
Puțin mai devreme, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a redistribuit pe X un articol publicat pe site-ul postului Fox News.
Rusia și Iranul, pe listă
Potrivit acestuia, măsura se aplică din 21 ianuarie vizelor de imigrație și privește cererile cetățenilor din țări ca Somalia, Rusia, Afganistan, Brazilia, Iran, Irak, Egipt, Nigeria, Thailanda, Yemen.
Pe această listă, publicată integral de Fox News, mai figurează Republica Moldova și alte țări europene, precum Albania, Bosnia, Macedonia de Nord, Muntenegru.
Președintele american nu face un secret din dorința sa de a reduce imigrația persoanelor care nu sunt de origine europeană, mai scrie AFP.
El i-a numit pe somalezi „gunoaie” care ar trebui „să se întoarcă de unde au venit”, și s-a declarat deschis ideii ca scandinavi să se instaleze în SUA.
Departamentul de Stat a anunțat luni că a revocat peste 100.000 de vize de la revenirea lui Trump la Casa Albă, un număr record într-un an de zile.
Luna trecută, Departamentul Securității Interne a declarat că administrația Trump a expulzat peste 605.000 de persoane și că alte 2,5 milioane au plecat pe cont propriu.
Cea mai recentă măsură nu afectează vizele de turism sau de afaceri, chiar dacă administrația Trump s-a angajat să verifice istoricul de pe rețelele sociale al tuturor solicitanților.
