Acțiune de solidaritate cu Ucraina, joi, în fața Ambasadei Kievului la București. Ucrainenii marchează 34 de ani de la declararea independenței față de Uniunea Sovietică pe 24 august. Manifestarea este și un tribut pentru poporul ucrainean care își apără libertatea în fața agresiunii ruse.
În fața Ambasadei Ucrainei în România a fost ținut la lăsarea serii un moment de reculegere, lansat chiar de către ambasadorul ucrainean la București.
Zeci de persoane s-au adunat acolo, evenimentul având un dublu rol, inclusiv faptul că Ucraina marchează pe 24 august, duminică, 34 de ani de la momentul când și-a câștigat independența față de URSS.
România este un aliat de încredere și activ în apărarea Flancului estic al NATO și își menține angajamentul pentru un sprijin multidimensional și durabil acordat Ucrainei, în strânsă coordonare cu Alianța și cu Uniunea Europeană, a transmis joi Ministerul Apărării Naționale. MApN evidențiază că „infrastructura militară aeriană a României reprezintă un punct forte de pe Flancul estic al Alianței Nord-Atlantice pentru descurajare și apărare”. În acest context, Ministerul Apărării amintește că Forțele Aeriene Române dispun de aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon, iar recent în Baza militară de la Mihail Kogălniceanu a avut loc certificarea unui detașament al Forțelor Aeriene Germane, care efectuează misiuni de Poliție Aeriană Întărită, în cooperare cu militarii români, pentru apărarea spațiului aerian al NATO.
Toată lumea se gândește acum ce urmează având în vedere că sunt purtate negocieri de pace. Putin a propus, într-o discuție telefonică cu Trump luni seară, să organizeze la Moscova o întâlnire bilaterală cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a refuzat imediat să vină în capitala rusă, afirmă două surse citate de AFP. Totodată, Putin a mai adus în discuție legitimitatea omologului său ucrainean ținând cont că mandatul său de președinte a expirat oficial în mai anul trecut. Trump a anunțat că se lucrează la organizarea mai întâi a unei întâlniri bilaterale Putin-Zelenski și abia după aceasta ar urma să se desfășoare și trilaterala dorită.