Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 169), Vodafone (canalul 410).

Act de curaj din partea echipei Iranului la Campionatul Mondial din Qatar. Jucătorii, alături de protestatarii din țară

De Mirabela Vasile  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Iranul a debutat, luni, la Cupă Mondială, cu un meci împotriva Angliei, iar fotbaliștii din națională joacă și cu gândul la cei de acasă.

Într-o conferință de presă, căpitanul echipei Iranului, Ehsan Haisafi, a transmis că el și colegii săi sunt alături de conaționalii lor care protestează de câteva luni în Iran, acolo unde autoritățile au reprimat violent astfel de manifestații.

„Trebuie să acceptăm faptul că lucrurile în țara noastră condițiile nu sunt bune. Oamenii noștri nu sunt fericiți. Suntem aici, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să fim vocea lor sau să nu îi respectăm.

Tot ceea ce avem este pentru ei și trebuie să luptăm. Trebuie să jucăm cât putem de bine, să înscriem goluri și să bucurăm iranienii cu rezultatele noastre. Sper că se vor schimba condițiile conform așteptărilor oamenilor.”, a declarat Ehsan Haisafi

Iranul a ales să nu cânte imnul la deschiderea Cupei Mondiale

Jucătorii echipei naționale de fotbal a Iranului au ales să nu cânte imnul țării lor la meciul de deschidere al Cupei Mondiale împotriva Angliei, de luni, într-o demonstrație de sprijin pentru protestatarii de acasă.

Fotbaliștii au tăcut în timp ce imnul a fost auzit pe Stadionul Internațional Khalifa, unde fanii iranieni adunați în tribune au strigat în timp ce se auzea sunetul, potrivit Reuters.

Au trecut peste două luni de proteste în Iran, declanșate de moartea unei tinere femei aflate în custodia poliției. Acestea sunt una dintre cele mai îndrăznețe provocări pentru liderii Iranului de la Revoluția Islamică din 1979.

Distribuie

Taguri