Partidele pro-occidentale care formează coaliția de guvernare au semnat acordul politic de funcționare care prevede un protocol destul de complex. Acordul are șapte pagini și prevede și posibilitatea denunțării înțelegerii, în cazul în care vreunul dintre parteneri nu respectă cele semnate.
Din coaliția de guvernare fac parte PSD, PNL, USR, UDRM și grupul minorităților naționale.
Noul guvern va avea tot 16 miniștri, ca și până acum, însă vor fi cinci vicepremieri, în loc de patru.
A fost semnat acordul politic pentru coaliția de guvernare
Ilie Bolojan, premierul desemnat: „E un guvern stabil, concentrat pe reformele structurale fundamentale, pe performanță în guvernare, pe dezvoltarea României, respectul față de cetățeni și consolidarea democrației. Acest document, alături de programul de guvernare, închide procedurile necesare pentru formarea noului guvern, în așa fel încât, după prânz, să înceapă audierea miniștrilor în comisiile parlamentare și, dupăamiază, votul în Parlament.
Mulțumesc partenerilor de coaliție, pentru că, indiferent de orientările doctrinare, indiferent de conflictele care au fost în trecut, în fața acestei situații dificile pentru România, generată de criza bugetară, am avut maturitatea și responsabilitatea să ajungem la un acord politic care să asigure o guvernare stabilă în România".
Sorin Grindeanu, președinte interimar PSD: „PSD a hotărât să intre în această coaliție în urmă cu două zile, urmare a unei consultări lărgite, de aproape 5.000 de membri care au votat în procent de peste 70%. Asta înseamnă că PSD va fi un partener responsabil și onest în această coaliție. Avem foarte multe lucruri de făcut."
Dominic Fritz, președinteUSR: „USR intră în această coaliție cu speranța și voința să reclădim încrederea cetățenilor în instituțiile democratice și să reaprindem ambiția României de a-și atinge potențialul. Este evident că, în vremuri normale, probabil, o coaliție nu ar arăta așa cum arată astăzi. Ne despart unele lucruri, dar am găsit un consens că, în această criză, trebuie să combatem hotărât extremismul în România și să scoatem acestă țară din criză, cu decizii ferme, cu reforme structurale. Alături de premierul Ilie Bolojan și de președinte, USR va fi un partener onest, responsabil și deschis pentru societate".
Kelemen Hunor, președinte UDMR: „Am reușit să formăm o coaliție majoritară de peste 60%, stabilă. Este poate cea mai complicată coaliție în ultimii 25 de ani, dar trăim vremuri intersante și trebuie să găsim combustibil, să avem rezervă de a reda încrederea cetățenilor în clasa politică. Avem nevoie de ajustări serioase, de un stat mult mi mic, mai subțire, trebuie să fie o guvernare justă și dreaptă.
UDMR, la cele două ministere unde va propune miniștri, va face tot ce depinde de noi, ne vom pune experiența, seriozitatea și predictibilitatea în slujba cetățenilor. Sigur că ne așteaptă decizii grele, care vor însemna și durere, între ghilimele. Dar dacă există un deziderat, un scop și dacă se poate arăta că lucrurile se vor așeza într-o normalitate, atunci sunt convins că acest guvern va avea și susținerea cetățenilor. Pentru asta vom munci în această coaliție."
Varujan Pambuccian, grupul parlamenar al minorităților naționale: „Acordul și programul de guvernare au fost îndelung negociate, cu suișuri și coborâșuri, așa cum este firesc. Din fericire, avem o formulă care ne mulțumește pe toți în aceeași măsură și nu ne mulțumește pe toți în aceeași măsură. Ceea ce este bine, pentru că înseamnă că am ajuns la o formulă echilibrată. De aici încolo, lucrurile care sunt scrise acolo vor trebui dicutate, gândite și puse în practică, sperân la câteva lucruri: că parcursul euroatlantic al României - nu mai e o speranță, ci o certitudine - va fi păstrat, că ajustările necesare vor fi făcute în așa fel încât să fie cât mai juste, echilibrate și nedureroase și că dezvoltarea economică și socială va rămâne o constantă a noului guvern."
Kelemen Hunor a spus când se vor aplica primele măsuri: „Reducerile anumitor cheltuieli se vor face după 30 iunie. Alte ajustări, probabil că din septembrie, octombrie, pentru că trebuie să modifici legislația, sunt proceduri care trebuie îndeplinite. În cazul comasărilor, tot în toamnă ar trebui să vedem primele schimbări instituționale structurale și măsurile fiscale, undeva în cursul lunii august. Aici depinde de ministrul de Finanțe și de premier."