În 2027 se împlinesc 60 de ani de când marele Ilie Năstase a câștigat primul turneu din cariera sa, la Cannes, în 1967. Astfel, plenul Senatului României a adoptat, pe 25 februarie, propunerea legislativă prin care 2027 va fi instituit drept „Anul Ilie Năstase".
2027, „Anul Ilie Năstase”. Senatul a adoptat propunerea legislativă
Proiectul a fost iniţiat de 94 de parlamentari AUR, PSD, POT şi neafiliaţi. Comitetul Olimpic şi Sportiv Român va coordona activităţile sportive şi educative şi va transmite autorităţilor naţionale şi misiunilor diplomatice ale României calendarul activităţilor prilejuite de marcarea „Anului Ilie Năstase".
„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile sportive şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot organiza acţiuni şi evenimente cu caracter sportiv, educativ şi artistic. Cu prilejul marcării Anului Ilie Năstase, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse, potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic şi/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaţionale sau programele de promovare organizate. 2027 - Anul 'Ilie Năstase' devine indubitabil o consecinţă firească şi, implicit, încă un prilej pentru români de a beneficia cu mândrie şi afecţiune de imaginea şi proiectele acestei personalităţi", se arată în proiectul de lege, consultat de Agerpres.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
