10.000 de alergători pe străzile Capitalei. Cum a arătat prima zi a Maratonului Internațional București 2025

Părinți, copii, persoane cu dizabilități, dar și artiști s-au întrecut la fugă și voie bună. Prima zi de concurs a Maratonului Internațional București și a curselor adiacente a fost rezervată întrecerilor mai scurte, de 2,5 și 10 kilometri. Peste 10.000 de alergători au fost prezenți sâmbătă la startul competiției, într-o atmosferă de sărbătoare, cu muzică, dar și soare.

Mii de alergători pe străzile din București

Soarele a vrut parcă să răsplătească dorința de a face mișcare în aer liber a miilor de alergători care s-au adunat sâmbătă dimineața în Piața Constituției.

Organizatorii au fost încântați de numărul mare de participanți iar campioana olimpică Valeria Van Groningen , directoarea cursei, spune că este una dintre cele mai reușite ediții.

Valeria Van Groningen, fostă campioană olimpică: A ieșit și soarele acum. Am avut puține emoții de dimineață când m-am uitat pe geam, afară, și am văzut că plouă. Și când am venit aici, piața era plină. E minunat. Am avut 7.000 de oameni astăzi la start. Urmează cursa de 2,5 kilometri și vom avea 2.500 de alergători. Avem foarte mulți străini, de data aceasta, avem chiar mai mult de 50% și grupuri mari. Au venit din Anglia, din Italia, din Franța, de peste tot.

Printre alergători s-au aflat și participanți în scaune cu rotile, iar la start entuziasmul alergătorilor era impresionant.

„Am energie cât pentru doi, cel puțin”, a spus o participantă.

Printre concurenți s-au aflat și alergători din echipa Euronews Romania.

Ștefania Chirciu, jurnalistă Euronews: Am participat la Fun Race și pot să zic că a fost distractiv. Ne-am bucurat de vremea plăcută și mai venim.

Și artiștii au ținut să se afle printre alergători, ei concurând pentru a sprijini cauze sociale.

Cornel Ilie, cântăreț: Eu sunt obișnuit cât de cât pentru că joc tenis destul de des, așa că sunt acolo cât de cât antrenat. Dar n-am mai alergat așa. de capul meu, după cineva sau să mă alege cineva. 100 de oameni, 1.000 de oameni pe care ca să-i din spatele meu, de foarte multă vreme.

Andreea Irimia, influencer: A fost super drăguț că e soare, ne-am adunat o gașcă de femei. Am fost 11 femei care am alergat împreună. Și le-am scos pentru prima dată la alergare.

Duminică sunt programate cursele de 21 si 42 de kilometri.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE