Pe 9 mai, Rusia se pregătește să sărbătorească Ziua Victoriei cu teamă și cu ochii spre Ucraina. Este vorba de victoria din al doilea Război Mondial. Pentru prima dată după aproape 20 de ani, prin Piața Roșie nu vor trece tancuri, rachete și tunuri, iar militarii vor fi mai puțini.
Moscova se teme că Ucraina ar putea ataca cu drone de mare distanță, așa cum face tot mai des și mai adânc în teritoriul Rusiei.
Fără tehnică militară grea la Parada Victoriei de la Moscova
Dacă Ucraina ne strică parada de 9 mai, atacăm Kievul cu rachete, amenință Kremlinul, care se pregătește de sărbătoare, dar o sărbătoare mult mai săracă decât în alți ani. Analiștii sunt de părere că Rusia nu prea mai are ce să scoată la paradă pentru că toată lumea e plecată pe frontul din Ucraina.
În așteptarea anemicei defilări, Kremlinul a anunțat un armistițiu de două zile în Ucraina, începând de la miezul nopții de vineri, ora Moscovei.
Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului: „Înaintea sărbătorilor majore, desigur, probabil cea mai importantă sărbătoare din țara noastră, care este Ziua Victoriei, sunt întotdeauna luate măsuri suplimentare de securitate de către serviciile speciale relevante. Acest lucru se întâmplă și anul acesta, inclusiv din cauza situației operaționale destul de complexe, în contextul amenințării teroriste a regimului de la Kiev.”
Peskov spune că va fi anulat marșul „Regimentului Nemuritorilor”, pentru comemorarea rușilor care au luptat în Al Doilea Război Mondial.
Internetul mobil va fi complet blocat la Moscova pe 9 mai, anunță autoritățile. Astfel, accesul la internetul mobil, inclusiv la site-urile autorizate şi la serviciile SMS din Moscova, va fi restricţionat temporar, a anunţat ministerul rus al Dezvoltării Digitale.
Rușii se tem că aceste servicii ar putea fi folosite de Ucraina pentru dirijarea dronelor de atac. Lucru care nu este exclus de Kiev, care spune că Rusia atacă mereu, deși Ucraina anunțase și ea un armistițiu de două zile.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Ucraina va acționa la fel. În funcție de situație, vom stabili și răspunsurile noastre pe deplin justificate. Rusia a primit de la noi o propunere clară privind oprirea luptelor și diplomația, și știe cum să contacteze Ucraina sau partenerii noștri pentru a coordona detaliile. Dacă singurei persoane din Moscova care nu poate trăi fără război îi pasă doar de o singură paradă și nimic altceva, asta e altă poveste.”
În vreme ce Rusia cere armistițiu în Ucraina, armata lui Putin atacă fără contenire. Nouă persoane au fost rănite, inclusiv trei copii, într-un atac asupra celui de-al doilea oraș al Ucrainei, Harkov.
