Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ziua Marinei. Forțele Navale au cele mai puține și mai slabe dotări din Armata Română

Ziua Marinei găsește și anul acesta Forțele Navale Române cu cele mai puține și slabe dotări din Armata Română. Și asta, deși zona Mării Negre a căpătat o importanță deosebită, în contextul războiului din Ucraina. Majoritatea navelor sunt în serviciu de peste 30 de ani, iar în ultimii ani s-au cumpărat doar câteva remorchere și o șalupă fluvială. Insuficiente pentru rolul pe care îl are acum structura.

În flota maritimă, Forțele Navale Române au în dotare 3 fregate. Regele Ferdinand, Regina Maria și Mărășești, înarmate cu tunuri și lansatoare de torpile, iar cel din urmă este dotat și cu rachete antinavă. Alte nave care pot combate amenințări din largul Mării Negre sunt cele 4 corvete multirol, înarmate cu tunuri și torpile și cele 3 nave purtătoare de rachete din dotarea Forțelor Navale.

De asemenea, structura mai dispune și de 3 vedete torpiloare, dar și de un puitor de mine, dotat cu 200 de mine marine și de 4 dragoare de mine, care sunt înarmate cu tunuri și rachete navă-aer. Acestora li se alătură navele de susținere logistică, remorcherele, tancurile de combustibil, navele de cercetări maritime, ambarcațiunile, folosite de scafandri și de către Forțele Speciale, dar și navele de comandament și de protocol.

România are în dotare și un submarin - Delfinul - acesta este, însă, din păcate nefuncțional, fiind tras la chei de aproape 30 de ani. Forțele Navale mai dețin și Nava-școală Mircea, care este în serviciu din 1938 și este folosită pentru instruire.

În ceea ce privește Aviația Navală, armată deține 3 elicoptere IAR 330 Puma Naval, folosite pentru operațiuni de căutare-salvare, evacuare medicală și supraveghere maritimă. Acestea pot transporta torpile pentru misiuni de luptă împotriva submarinelor.

În plus, Forțele Navale au și 4 baterii de coastă mobile, care pot lansa rachete antinavă.

În ceea ce privește flota fluvială, structura are în dotare 3 monitoare, înarmate cu tunuri și rachete, 5 vedete fluviale blindate, dotate similar, și 12 nave de patrulare, înarmate cu tunuri și mine.

Majoritatea navelor din Armata Română au peste 30 de ani vechime, fiind în serviciu de prin anii `80.

Cele mai noi sunt 3 remorchere maritime intrate în serviciu în 2016 și o șalupă fluvială pentru intervenție rapidă care a intrat în dotarea Forțelor Navale anul trecut.

Sunt, însă, și câteva achiziții în derulare

La sfârșitul anului viitor, vor fi livrate României 4 baterii de coastă mobile, care pot lansa rachete antinavă. De asemenea, recent, Parlamentul a aprobat un pachet de achiziții pentru Forțele Navale: 2 submarine Scorpene, în valoare de aproximativ 2 miliarde de euro, care vor fi livrate în următorii 8 ani și 2 vânătoare de mine, care ar trebui să ajungă în dotarea Forțelor Navale, până în 2028.

În plus, pachetul prevede și modernizarea navelor purtătoare de rachete pe care le are Armata Română.

Ministerul Apărării ar fi trebuit să aibă și corvete noi, însă licitația pentru cele 4 corvete multirol moderne a fost câștigată în 2019 de Naval Group, iar semnarea contractului a fost amânată timp de 4 ani.

Astfel că, în urmă cu o săptămână, ministerul a anulat întreaga procedură.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE