Ucraina ar fi pregătită să oprească atacurile asupra rafinăriilor rusești, cu condiția ca Moscova să pună capăt, la rândul ei, loviturilor asupra infrastructurii energetice ucrainene. Anunțul a fost făcut duminică de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în condițiile în care omologul său american Donald Trump i-a reproșat i-a reproșat că refuză să oprească aceste bombardamente și i-a îndemnat ucraineni să îl înlăture de la putere.
„Ucraina va fi pregătită să înceteze loviturile asupra rafinăriilor de petrol rusești dacă Rusia încetează să lovească infrastructurile noastre energetice. Orice măsură de dezescaladare trebuie să fie reciprocă și însoțită de garanții concrete”, a scris Volodimir Zelenski pe rețeaua X.
Potrivit Agerpres, Ucraina desfășoară o intensă campanie de atacuri cu drone asupra rafinăriilor rusești, motiv pentru care Statele Unite au cerut Guvernului de la Kiev să oprească aceste bombardamente pentru a nu alimenta și mai mult creșterea prețurilor combustibililor pe piața internațională în contextul războiului din Orientul Mijlociu.
Această solicitare a fost ignorată de Ucraina și însuși Volodimir Zelenski a confirmat luna trecută într-un interviu că Trump i-a cerut să pună capăt acestor atacuri, însă a refuzat.
Trump le-a sugerat ucrainenilor să-l înlăture pe Zelenski de la putere
Donald Trump a îndemnat Ucraina să-și găsească un alt președinte, moment în care i-a reproșat lui Zelenski atât continuarea loviturilor asupra rafinăriilor rusești, cât și lipsa dorinței de a încheia un acord de pace Rusia, înțelegere despre care liderul american susține că este dorită și de președintele rus Vladimir Putin.
Zelenski „vrea să le creeze probleme fermierilor noștri, crescătorilor de vite, cu motorina, întrucât Rusia furnizează o mare parte din motorina din întreaga lume”, a transmis liderul de la Casa Albă.
Trump l-a avertizat pe președintele ucrainean că „are interesul să se oprească” din atacurile asupra rafinăriilor rusești.
„Cred că este timpul ca Ucraina să aibă un nou președinte”, a indicat Trump, adăugând că Zelenski a perturbat aprovizionarea globală cu motorină prin aceste atacuri.
De când SUA și Israelul au lansat războiul împotriva Iranului în februarie, prețurile la combustibil au crescut în SUA, spre nemulțumirea cetățenilor americani, ce s-ar putea astfel răzbuna la urne împotriva republicanilor lui Trump la alegerile intermediare din 3 noiembrie.
„Le sugerez (ucrainenilor) să-și găsească un nou lider, care poate ajunge la un acord' cu Rusia”, a mai spus Trump, care avusese anterior o convorbire telefonică cu Putin și a afirmat despre acesta că dorește un acord care să încheie războiul.
