Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în Ucraina. Încheierea războiului, printre principalele discuții

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit vineri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în Ucraina. Liderul de la Kiev a anunțat că încheierea războiului, garanțiile de securitate și achiziționarea de arme americane cu finanțare din partea partenerilor europeni s-au numărat printre principalele subiecte de discuție.

„Astăzi, secretarul general al NATO, Mark Rutte, se află în Ucraina. În cadrul întâlnirii noastre, am discutat, în primul rând, despre următoarele măsuri comune pe care le putem lua pentru a oferi Ucrainei și întregii Europe o mai mare securitate și pentru a ajunge mai aproape de sfârșitul real al războiului.

Cel mai important, acest lucru include diplomația noastră, garanțiile de securitate și armele pentru soldații noștri”, a scris președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe Facebook.

Volodimir Zelenski, despre armele cumpărate cu ajutorul partenerilor europeni. „Avem deja 1,5 miliarde de dolari de la țările europene”

„În special, programul PURL este deja operațional, permițând achiziționarea de arme americane cu finanțare din partea partenerilor. Avem deja 1,5 miliarde de dolari de la țările europene. Acest lucru este semnificativ. Sunt recunoscător fiecărui partener. Lucrăm pentru a strânge mai multe fonduri”, a mai precizat Zelenski.

  • PURL este mecanismul prin care statele NATO cumpără arme din SUA pentru Ucraina.

Tot astăzi, Volodimir Zelenski a reacționat dur după ce rușii au atacat Ucraina cu un număr record de drone și rachete, 614, dar au lovit și o companie americană aflată în Ucraina. Președintele ucrainean spune că aceasta este o dovadă clară că Moscova evită negocierile pentru încheierea războiului și că intențiile Rusiei sunt „elocvente”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE