Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Viorica Dăncilă, fost premier: Relația România-China scârțâie. Individual, fiecare stat vrea să-și întărească relația cu Beijingul

Relația dintre România și China scârțâie pe componenta economică, cu toate că aceasta s-a mai flexibilizat în ultima perioadă, a declarat Viorica Dăncilă, fost premier, la Euronews România. În prezent președintă Casei Româno-Chineze, Dăncilă a evidențiat că o relația cu China ar aduce un plus din punct de vedere economic și că l-a abordat în această privință și pe premierul Ilie Bolojan, arătându-și disponibilitatea de a colabora cu Guvernul, indiferent de culoarea politică.

De asemenea, a adus în discuție faptul că, individual, mari puteri economice, precum Franța, Germania și Marea Britanie, duc o politică de a-și consolida relațiile economice cu Beijingul, cu toate că la nivelul Uniunii Europene se discută despre sancțiuni față de statul chinez.

În jurnalul „Euronews Acum”, Viorica Dăncilă a estimat că la întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și omologul său chinez Xi Jinping va fi o discuție și „despre zonele de influență”, deoarece, din punctul său de vedere, „SUA, China și Rusia sunt cele trei mari puteri pe care le-am văzut în acest moment ca având un cuvânt greu de spus”.

Viorica Dăncilă, fost premier: „Este foarte bine ca marile puteri să aibă dialog, pentru că în momentul în care există înțelegere între marile puteri, conflictele sunt mult mai puține.

E clar că o relație bună, cât se poate, între SUA și China aduce un plus. Cred că vor vorbi despre taxe vamale, cooperare economică. Cred că va fi și o discuție despre zonele de influență pentru că, să nu uităm, SUA, China și Rusia sunt cele trei mari puteri pe care le-am văzut în acest moment ca având un cuvânt greu de spus. Important este ca în toate aceste discuții, unde se află Europa.

Suntem europeni și ne place să stăm la masa deciziilor. Pe de altă parte, pentru mine, ca fost premier, este important unde se află România în toate aceste discuții și la nivel european, și cu partenerul strategic și cu China , cu care avem legături economice mult mai aprofundate. Nu sunt în stadiul în care mi-aș dori eu”

  • Viorica Dăncilă, fost lider al PSD, a condus Guvernul în perioada ianuarie 2018 - 4 noiembrie 2019.
  • Președintele american Donald Trump efectuează o vizită în China în perioada 13-15 mai.

Viorica Dăncilă susține că România ar trebui să-și consolideze relațiile cu China, așa cum fac și alte state europene: Ceea ce este permis altora nu poate să ne fie interzis nouă

În calitate de șefă a Casei Româno-Chineze, Dăncilă a explicat de ce, din punctul său de vedere, relația dintre România și China scârțâie „pe componenta economică”.

Viorica Dăncilă, fost premier: „În China călătorești fără viză. Ca să vină un om de afaceri să investească în România trebuie să aștepte între trei și cinci luni ca să i se dea viză, cu toate că din punct de vedere diplomatic ar trebui să fie reciprocitate.

Există o comisie la nivelul premierului care să analizeze investițiile din țările terțe, în special cu China.

E adevărat că în ultima perioadă relația cu China s-a mai flexibilizat, dar fac un apel către instituțiile din România, către domnul președinte, către viitorul prim-ministru. Trebuie să fim conștienți că o relație cu China aduce un plus din punct de vedere economic și că trebuie să urmăm exemplul de bune practici pe care l-am văzut de la domnul Macron (Emmanuel Macron, președintele Franței, n.r) care a mers cu 50 de companii în China, de la cancelarul german Friedrich Merz, de la Keir Starmer (premierul britanic, n,.r) (...) Am văzut acum prim-ministrul din Spania.

Fiecare caută să-și consolideze politica economică și energetică și, în același timp, să atragă investițiile chineze și în același timp să găsească o piață de desfacere atât de amplă, cum e piața de desfacere chineză. Cred că și noi ar trebui să urmăm exemplul de bune practici din Europa dacă într-adevăr spunem că suntem proeuropeni. Ceea ce este permis altora nu poate să ne fie interzis nouă.

Cum vrea Viorica Dăncilă ca România se apropiere de China: Dacă Germania și Franța, care sunt fondatorii UE, fac acest pas, noi de ce să nu-l facem?

De asemenea, Dăncilă a spus că ar trebui „categoric” să fie importate mai multe mașini chinezești în România și a dat exemplul mai multor state europene care deja duc o politică de apropiere față de statul chinez, din punct de vedere economic.

Viorica Dăncilă, fost premier: „Uitați-vă că acum se face o fabrică de mașini chineze în Spania, la Madrid. Polonia lucrează cu China și pe infrastructură și, în același timp este foarte apropiată și de SUA. Trebuie să fim parteneri corecți și față de SUA și de UE, pentru că trebuie să generăm credibilitate. Trebuie să arătăm că suntem demni și corecți.

Să se uite cum joacă unele țări chiar și mai mici - Ungaria. Să se uite ce fac polonezii care sunt tot în Europa centrală și de est, ce fac croații, slovenii, slovacii....

Întrebată dacă un posibil pas spre China nu ar putea deteriora relațiile cu alți parteneri strategici, precum Statele Unite sau Franța, Dăncilă a afirmat că „trebuie să dăm dovadă de mai multă demnitate”.

Viorica Dăncilă, fost premier: Dacă gândim așa niciodată nu ne vom dezvolta. Trebuie să dăm dovadă de mai multă demnitate. Dacă Germania și Franța, care sunt fondatorii UE, fac acest pas, înseamnă că au o politică ce le aduce un plus. Noi de ce să nu-l facem?

Viorica Dăncilă: La nivel individual fiecare stat membru încearcă să-și întărească relațiile cu China. Și noi trebuie să învățăm să facem acest lucru

Viorica Dăncilă, fost premier: La nivel european încă se vorbește despre restricții, despre o anumită sancțiune către China sau alte țări, dar la nivel individual fiecare stat membru încearcă să-și întărească relațiile cu China.

În momentul în care vorbești de sancțiuni, dar te duci cu 50 de companii și semnezi contracte de miliarde, este clar că ai un interes pentru țara ta. Nu spun acest lucru ca o critică, ci ca o apreciere. Și noi trebuie să învățăm să facem acest lucru.

De asemenea, fostul premier s-a exprimat în favoarea unui „Guvern proeuropean, prooccidental, dar și proromân, pro interesului României”.

Viorica Dăncilă, fost premier: Ceilalți își dezvoltă din punct de vedere economic țara, iar noi stăm să nu supărăm pe cineva.

Viorica Dăncilă: Nu se mai poate face comerț fără chinezi. China se încadrează între marile puteri ale lumii

Viorica Dăncilă, fost premier: Eu cred că nu (nu se mai poate face comerț fără chinezi, n.r). Avem nevoie de țări cu potențial economic foarte mare. Trebuie să ne raportăm la țări care pot aduce un plus, iar China se încadrează între marile puteri ale lumii care pot aduce un plus pentru România. Nu am face decât să continuăm acest acord de cooperare și prietenie pe care România l-a semnat cu China.

Nu cred că cineva ne va reproșa. Problema nu este nici la partea americană, nici la partea europeană. Cred că problema este la noi.

Totodată, fostă șefă a PSD l-a abordat pe premierul Bolojan pentru ca România să-și îmbunătățească relația cu China și și-a arătat disponibilitatea de a colabora cu Guvernul, indiferent de culoarea politică. Cu toate acestea, Dăncilă a afirmat că nu i s-a cerut sfatul în această privință din partea Guvernului și din partea partidelor politice.

Viorica Dăncilă, fost premier: Au venit foarte mulți antreprenori, investitori din România care au nevoie de parteneriate, de susținere din partea Chinei ... Și foarte mult din administrația publică locală sau județean care vor să-și dezvolte comunitățile, județul și pun accentul pe un parc industrial, pe investiții.

Într-o perioadă în care sunt atât de multe disponbilizări, ce ar însemna o investiție pe Valea Jiului? Ar fi foarte bine pentru dezvoltarea regiunii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews