Donald Trump rămâne un lider profund polarizant. În timp ce în America este încă susținut de o parte a electoratului, în Europa este văzut ca un președinte agresiv și imprevizibil. Dincolo de politica externă, se adâncește însă și un conflict intern, alimentat de personalitatea sa dominantă.
Jurnalista Corina Drăgotescu ne reamintește că, deși Donald Trump apare europenilor „ca un despot”, acesta încă este iubit în interiorul Americii și chiar „venerat de unele grupuri”. Însă, președintele american duce un război „surd” cu proprii cetățeni, din cauza personalității sale puternice.
Corina Drăgotescu, jurnalistă: „Există un Donald Trump încă iubit în interior și venerat de unele grupuri chiar în interior. Și există acest Donald Trump pe care îl văd europenii și care apare ca un despot, nu știu dacă să zic lumina sau nu, și care face o politică agresivă, duce o politică agresivă cu toți prietenii tradiționali ai Americii. Vedem acum povestea cu Groelanda, cu toate tarifele, care pe care cu care amenință.
Dar, să știți că există și în interior un război surd, mai puțin vizibil, dar apare știri și cumva surd, care pune puțin presiunea pe nervii americanilor. Este războiul cu proprii cetățeni, pentru că personalitatea lui este atât de puternică, nu lasă loc de creștere nimănui, chiar dacă are oameni apropiați pe care îi recomandă, despre care vorbește frumos. Nu există loc de creștere, este acaparat, deci personalitatea sa și felul său de a fi acaparat tot”.
Democrații au dificultăți mari în a găsi un candidat acceptat de electorat, argumentează Corina Drăgotescu, din cauza profilului lor mai moderat și a lipsei unor personalități puternice, capabile să se confrunte cu un lider dominant.
În contrast, republicanii gravitează în continuare în jurul lui Donald Trump, care nu pare dispus să se retragă, chiar dacă ideea unei noi candidaturi este nerealistă din punct de vedere constituțional.
Corina Drăgotescu, jurnalistă: „În ceea ce-i privește, pe democrați, este foarte foarte greu să găsească o persoană care să fie cumva acceptată de electorat, pentru că, în primul rând, nu au, sunt democrați, sunt oameni de stânga care sunt mai toleranți, și nu au personalități atât de expansive.
Și în al doilea rând, e foarte complicat să ții piept unui personaj tip Donald Trump. Dar, probabil că partea republicanilor, va fi un Donald Trump reînnoit sau, cum a zis, va modifica Constituția și va mai candida încă o dată. Bineînțeles că nu se poate, dar asta arată că nu este încă dispus să lase locul nimănui”.
