Parlamentul Ucrainei a adoptat luni o lege care consolidează drepturile minorităților, contribuind la detensionarea relațiilor cu Ungaria și deschizând calea pentru avansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, transmite Euronews.com.
Legea privind drepturile minorităților ar putea pune capăt blocajului impus de Ungaria
Legea, adoptată cu votul a 266 dintre cei 450 de deputați ai Radei Supreme a Ucrainei, consolidează protecția dreptului de utilizare a limbilor minorităților în școli și în cadrul evenimentelor culturale.
Drepturile celor aproximativ 100.000 de etnici maghiari care trăiesc în regiunea Transcarpatia din Ucraina au reprezentat, timp de mai mulți ani, un motiv de tensiune între Budapesta și Kiev.
Fostul guvern ungar, condus de Viktor Orbán, a blocat, începând din 2023, progresele în negocierile de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, pe fondul acestei dispute.
În luna iunie, noul prim-ministru al Ungariei, Péter Magyar, a convenit cu Ucraina asupra unui plan de acțiune în 11 puncte și a ridicat veto-ul Budapestei privind deschiderea primelor două grupuri de capitole de negociere.
Cu toate acestea, Ungaria a condiționat continuarea procesului de aderare de adoptarea oficială de către Kiev a legislației privind drepturile minorităților.
În urma votului de luni, diplomații se așteaptă ca Ungaria să aprobe deschiderea a încă două grupuri de capitole de negociere, care vizează piața internă și competitivitatea, în cadrul unei conferințe interguvernamentale programate marți.
Acest progres ar putea deschide, de asemenea, calea către prima întâlnire bilaterală dintre premierul ungar Péter Magyar și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Magyar a declarat, în weekend, că cei doi lideri s-ar putea întâlni joi, la summitul Consiliului European de la Bruxelles. O întâlnire anterioară fusese amânată după ce premierul ungar a condiționat desfășurarea discuțiilor de înregistrarea unor progrese în privința drepturilor minorităților.
