Schimbare majoră în politica externă a Statelor Unite. Donald Trump a declarat că va ridica sancțiunile impuse Siriei, la cererea prințului moștenitor al Arabiei Saudite. În plus, el profită de o prevedere legală din 2019, prin care poate să le ridice dacă crede că servește intereselor americane.
Donald Trump ridică sancțiunile asupra Siriei
Liderul de la Casa Albă se întâlnește astăzi cu președintele islamist al Siriei, Ahmed al-Sharaa, care a preluat puterea după ce Bashar al-Assad a fost înlăturat. Al-Sharaa a fost comandant al rețelei teroriste Al-Qaida, cu care a rupt legăturile în 2016.
Al-Sharaa a stat cinci ani într-o închisoare americană din Irak, însă în decembrie 2024, SUA au retras recompensa de zece milioane de dolari pusă pe numele lui. Ahmed Al-Sharaa este conducătorul grupării islamiste Hayat Tahrir al-Sham (HTS), cea care a preluat controlul Siriei de Al-Assad. Ulterior, gruparea a fost dizolvată în ianuarie.
„Voi ordona încetarea sancțiunilor împotriva Siriei pentru a le oferi o șansă la măreție. E momentul lor să strălucească. Le vom ridica pe toate. Mult succes, Siria, arătați-ne ceva cu adevărat special", a spus Trump, în cadrul uniui forum de investiții care are loc la Riad, în Arabia Saudită.
Donald Trump susține că a luat decizia ridicării sancțiunilor asupra Siriei după ce a discutat cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman și cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Cei doi lideri au cerut insistent ridicarea acestor sancțiuni. Trump spune că sancțiunile de până acum „și-au îndeplinit rolul”. Sancțiunile erau impuse de pe vremea regimului lui Bashar Al-Assad și au izolat Siria de sistemul financiar global. În plus, ele au descurajat investițiile și comerțul străin, ceea ce a afectat grav eforturile de reconstrucție post-conflict.
Președintele SUA vrea normalizarea relațiilor cu Siria și a precizat că șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va întâlni cu omologul său sirian, Asaad al-Shibani, în aceste zile.
„Suntem pregătiți să construim o relație cu Statele Unite bazată pe respect reciproc, încredere și interese comune. (...) Poate fi un acord de pace istoric și o victorie pentru interesele americane în Siria”, a spus Shibani.
Printre propunerile din partea Siriei pentru Trump s-ar număra accesul la mineralele țării, după modelul Ucrainei, dar și construirea unui zgârie-nori în capitala Damasc, potrivit publicației The Times.
Dar decizia lui Trump ar putea crea probleme Israelului, care nu agreează noua putere din Siria. Liderii de la Tel Aviv spun că președintele Siriei, Al-Sharaa este jihadist. În timpul domniei lui Al-Assad, Siria s-a aflat în stare de război continuu cu Israelul și a menținut relații strânse cu Iran și Rusia. În plus, din decembrie 2024, armata israeliană ocupă teritorii siriene din apropierea Înălțimilor Golan, regiune pe care Israelul o controlează din 1967. În acea zonă, armata israeliană continuă atacurile aeriene.
Însă noul regim sirian spune că este dispus la discuții cu Israelul.
După ceclarațiile lui Trump, ONU a salutat decizia președintelui american.
„Era important pentru noi să vedem o relaxare a sancțiunilor asupra Siriei, pentru a sprijini reconstrucția țării și pentru a ajuta poporul sirian să se refacă după mai bine de un deceniu de conflict și subinvestiții”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric, citat de Reuters.