Președintele SUA Donald Trump, care dorește să-i reunească pe președinții rus și ucrainean la aceeași masă, a declarat joi într-un interviu telefonic că va ști mai mult „în următoarele două săptămâni” despre șansele de pace în Ucraina, relatează AFP.
„Aș spune că în următoarele două săptămâni vom ști într-un fel sau altul. După aceea, s-ar putea să fie nevoie să adoptăm o abordare diferită”, a declarat președintele american, fără a oferi detalii, în cursul interviului acordat prezentatorului Todd Starnes, care l-a întrebat dacă va fi pace.
Donald Trump a promis încă din campania sa prezidențială de anul trecut că va restabili pacea în Ucraina, la mai bine de trei ani de la invazia rusă din februarie 2022.
El s-a întâlnit vineri cu președintele rus Vladimir Putin la o baza militară din Alaska, apoi luni, la Casa Albă, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, însoțit de mai mulți lideri europeni.
Rusia a lansat un atac masiv asupra Ucrainei, în noaptea de miercuri spre joi, folosind 574 de drone și 40 de rachete, potrivit forțelor aeriene ucrainene, un număr record de la mijlocul lunii iulie.