Trump susține că este interpretabil articolul 5 al Tratatului NATO privind apărarea colectivă. „Sunt mai multe moduri de a interpreta”

Președintele american Donald Trump a oferit, marți, un răspuns evaziv în ceea ce privește angajamentul său privind respectarea articolului 5 din Tratatul NATO. Acest articol stabilește principiul apărării colective, aplicat în cazul unui atac asupra unui stat membru.

Reacția liderului de la Washington vine în contextul în care statele membre NATO, cu excepția Spaniei, au acceptat cererea sa de a-și crește bugetele destinate apărării.

Reporter: „Sunteți în continuare angajat față de articolul 5 din NATO?”

Donald Trump, președintele SUA:Depinde ce definiție îi dați. Sunt mai multe moduri de a interpreta articolul 5. Știți asta, nu? Dar m-am angajat să fiu prietenul lor. Am devenit prieten cu mulți dintre acești lideri și mă angajez să-i ajut.”

Întrebat ce rol ar urma să aibă NATO în viitor, în condițiile în care statele membre NATO vor cheltui mai mult, Trump a reamintit că, în urmă cu nouă ani, doar șapte dintre cele 28 de țări membre își plăteau contribuția. La acel moment, le-a amenințat că Statele Unite nu-i vor apăra pe cei ''rău-platnici''.

Donald Trump, președintele SUA: „Cred că doar, având un sistem unificat, cred că vom avea o pace mai puternică, o pace mai bună, și cred că avem asta. Știți, când m-am dus la NATO, ei erau falimentari când am început toată chestia asta.

Pare că a trecut mult timp, nouă ani, nu? Dar erau falimentari. Am știut asta imediat. Am spus, voi sunteți faliți. Nu-și plăteau datoriile. Șapte din cele 28 de țări, pe atunci erau 28, își plăteau datoriile, dar nu prea mult. NATO era falită. Și am spus, va trebui să plătiți. (...) Și acum plătesc mult. Apoi am spus că va trebui să o creșteți (contribuția, n.r) la 4% sau 5%. Și 5% este mai bine. Și ei doar, cred că vor vota asta astăzi."

Întrebat despre temerile Europei privind angajamentul SUA față de apărarea colectivă, liderul de la Casa Albă a menționat că va oferi o definiție în momentul în care va ajunge la summitul NATO de la Haga.

Donald Trump, președintele SUA: „Sunt angajat să salvez vieți și securitatea și vă voi da o definiție exactă când ajung”

Potrivit Agerpres, statele membre ale NATO, reunite acum la un summit la Haga, și-au dat acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor de securitate astfel încât să atingă procentul de 5% din PIB până în anul 2035, procent defalcat în 3,5% din PIB strict pentru apărare, plus alocarea a încă 1,5% din PIB pentru investiții în sectoare conexe, precum infrastructura, apărarea cibernetică etc.

Spania, care a estimat că alocarea a 5% din PIB pentru apărare ar fi ''disproporționată, nenecesară'' și incompatibilă cu asigurarea prestațiilor sociale, a obținut o excepție și s-a angajat să aloce apărării 2,1% din PIB, ''nici mai mult, nici mai puțin'', potrivit premierului socialist spaniol Pedro Sanchez.

În declarația dată presei la bordul Air Force One, Trump a criticat Spania pentru refuzul de a-și crește cheltuielile pentru înarmare și a spus despre această țară că ''a devenit o problemă''.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE