Trump+Pace=Nobel. Președintele SUA susține că a oprit șase războaie de când a revenit la Casa Albă. Cum stau lucrurile

Sfârșitul războiului din Ucraina ar trebui să fie aproape dacă ținem cont de declarațiile președintelui SUA Donald Trump. Implicat direct în negocieri, liderul de la Casa Albă anunță că pregătește o discuție între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, la care, mai târziu, se va alătura și el, iar succesul ar fi garantat, mai spune Trump, pentru că în numai șase luni a pus capăt la șase războaie.

Argumentul a fost folosit în timpul recentei întâlniri la Washington cu președintele Ucrainei, deși realitatea pare puțin diferită. Optimismul lui Trump pare contrazis de realitate.

Donald Trump e chiar modest, pentru că, de fapt, nu sunt șase războaie, sunt șapte, dar ultimul nu a apucat să fie documentat de Administrația americană.

Războiul dintre Israel și Iran

Conflictul a izbucnit din cauza programului nuclear al Teheranului, cel care ar urma să fabrice arme atomice. Comunitatea internațională nu este de acord. Iranul susține că e vorba despre scopuri pașnice, dar.

Pentru că lucrurile erau neclare și Iranul a ieșit din acordul privind tratatul nuclear, în 13 iunie 2025, Israelul a atacat Iranul. Au fost lovite mai multe obiective militare și nucleare. Atacul israelian a avut loc a doua zi după încheierea termenului american pentru negocierile nucleare. Atacurile au ținut aproape două săptămâni, la jumătatea lunii iunie. După bombardamente americane în Iran, Israelul și Iranul au acceptat armistițiul propus de Donald Trump.

Donald Trump a declarat că atât Israelul, cât și Iranul „au venit la mine” cu propunerea de încetare a focului.

Presa de stat iraniană a anunţat că o încetare a focului a fost „impusă inamicului”, adică Israelului, după răspunsul militar al ţării la „agresiunea SUA”.

India și Pakistan

„Am împiedicat un conflict militar. Cred că acela ar fi putut fi un război nuclear rău, ar fi putut fi ucise milioane de persoane, așa că sunt foarte mândru”, spunea Donald Trump.

Guvernul de la New Delhi îl contrazice pe Donald Trump. SUA nu a avut niciun rol în armistițiu, susține Executivul indian.

Armistițiul a fost rezultatul negocierilor directe dintre Armatele Indiei și Pakistanului, fără intervenția Statelor Unite. Acestea își dispută Kashmir-ul, o zonă disputată de India și de Pakistan.

Thailanda - Cambodgia

La 24 iulie 2025, au izbucnit ciocniri între Cambodgia și Thailanda, într-o escaladare a conflictului de frontieră dintre Cambodgia și Thailanda.

Cel puțin 19 persoane, civili și soldați, au fost ucise în Thailanda, iar 13 persoane - 8 civili și 5 soldați - au murit în Cambodgia.

Un templu antic situat pe partea thailandeză a frontierei este disputat de cele două țări.

Donald Trump a intervenit în conflict, cerând liderilor celor două țări să agreeze o încetare a focului. Trump a declarat că Thailanda și Cambodgia au convenit să se întâlnească pentru a ajunge la un acord de încetare a focului. El a spus că Washingtonul nu va continua negocierile privind tarifele cu cele două țări până la încheierea conflictului.

Republica Congo și Rwanda

De 30 de ani, grupurilor armate luptă în estul RD Congo, susținute de Rwanda, care neagă.

Trump a anunțat pe 20 iunie acordul dintre cele două țări africane, spunând că va fi semnat un tratat săptămâna următoare.

Oficialii din Rwanda și Republica Democrată Congo au ajuns în această săptămână la un proiect de acord care vizează încheierea a decenii de conflict.

În RD Congo, rebelii sprijiniți de Rwanda nu au respectat termenul limită pentru a ajunge la un acord de pace la Doha, marți 19 august.

Sfârșitul unui război de zeci de ani, anunțat de Trump, ar deschide cale pentru exploatarea minereurilor. Estul RD Congo este bogat în coltan și alte resurse vitale pentru industriile electronice globale.

Egipt și Etiopia

Egiptul și Etiopia nu au un acord pentru a rezolva cauza conflictului lor – un baraj pe râul Nil construit de Etiopia, care ar devia apa din Egipt.

Barajul Grand Ethiopian Renaissance (GERD), construit pe Râul Albastru Nil în Etiopia, este o lucrare importantă destinată generării de energie electrică. Scopul principal al barajului este de a atenua deficitul acut de energie din Etiopia și de a exporta electricitate în țările vecine. Construcția a început în 2011 și este programată să fie inaugurată în a doua jumătate a anului 2025. Este gata și va fi inaugurat în septembrie.

În primul mandat, în timpul medierii la Washington a relaţiilor dintre Israel şi Sudan, preşedintele Donald Trump a sugerat că Egiptul va arunca în aer proiectul megalomanic creat pe fluviul Nil de Etiopia.

Serbia și Kosovo

Declarația de independență a Republicii Kosovo față Serbia a fost adoptată duminică, 17 februarie 2008 de către Adunarea din Kosovo cu un cvorum unanim.

Tensiunile au existat mereu și s-au amplificat pentru că în nordul Kosovo există o zonă separatistă, Republica Srpska.

Serbia a negat că ar fi avut planuri de război cu Kosovo, deși Trump și-a asumat meritul că l-ar fi prevenit.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE