Trump l-a avertizat pe Netanyahu să nu atace Iranul pentru a oferi SUA mai mult timp pentru negocieri în dosarul nuclear

Președintele Donald Trump a declarat miercuri că l-a avertizat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să nu atace Iranul pentru a oferi administrației americane mai mult timp pentru a promova un nou acord nuclear cu Teheranul.

„I-am spus că ar fi nepotrivit să facă acest lucru chiar acum, deoarece suntem foarte aproape de o soluție. Asta s-ar putea schimba în orice moment. Se poate modifica cu un apel telefonic. Dar chiar acum, cred că vor să facă o înțelegere. Și, dacă putem face o înțelegere, (ar) salva o mulțime de vieți”, a declarat Donald Trump.

Președintele american a mai precizat că un acord ar putea fi încheiat „în următoarele două săptămâni, dacă se va întâmpla”.

Biroul prim-ministrului israelian nu a reacționat, în urma unei solicitări de a face public un punct de vedere pe această temă, notează The Associated Press.

Reacția lui Donald Trump vine în contextul în care șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că încă nu a fost luată o decizie cu privire la negocierile dintre Iran și SUA privind programul nuclear al Teheranului, care avansează rapid.

În schimb, Rafael Mariano Grossi, directorul general al AIEA, a descris continuarea negocierilor dintre Iran și SUA drept un semn bun.

Grossi a declarat că discută aproape zilnic cu ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, precum și cu Steve Witkoff, emisarul SUA pentru Orientul Mijlociu.

SUA și Iran, cinci runde de negocieri în dosarul nuclear

Grossi a recunoscut că unul dintre adjuncții săi a fost miercuri la Teheran. Oficialii iranieni au identificat oficialul ca fiind Massimo Aparo, șeful departamentului de garanții al Agenției pentru Energie Atomică. Aceasta este divizia care trimite inspectori în Iran pentru a monitoriza programul acestuia, care îmbogățește în prezent uraniu cu o puritate de 60% - un pas tehnic scurt de la nivelurile de 90% pentru armament.

„Deocamdată, comisia încă nu a decis. Nu știm dacă va exista sau nu un acord”, a declarat Grossi în Viena.

Cu toate acestea, el a descris întâlnirile drept un semn bun.

„Cred că este o dovadă a dorinței de a ajunge la un acord. Și cred că, în sine, este ceva posibil”, a mai spus șeful AIEA.

Iranul și SUA au participat până acum cinci runde de negocieri atât la Muscat, în Oman, cât și la Roma, mediate de ministrul de Externe al Omanului, Badr al-Busaidi. O a șasea rundă nu a fost încă stabilită.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE