La câteva zile după ce anunțase că impune Canadei taxe vamale de 50%, Donald Trump și-a schimbat poziția. Președintele american spune că a discutat cu oficialii canadieni și că s-a ajuns la un acord, iar anunțul a fost făcut cu două ore înainte de intrarea în vigoare a tarifelor. Acestea ar fi urmat să intre în vigoare în dimineața de 19 august. Trump a discutat, oficial, cu premierul canadian Mark Carney, de două ori în această săptămână.
Trump continuă negocierile cu Canada privind alte tarife
„Am suspendat taxele vamale de 50% impuse Canadei, care urmau să intre în vigoare mâine dimineață pentru o perioadă de trei zile, având în vedere că Canada și SUA, sub rezerva finalizării documentelor, au ajuns la un ACORD!”, a postat Donald Trump pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.
Iar premierul canadian a confirmat: „S-au înregistrat progrese substanțiale, deși mai sunt încă multe de făcut”.
Importurile canadiene supuse acestor taxări erau în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari. Iar printre produsele supuse taxării se numărau vinul, cimentul, produsele lactate, îmbrăcămintea sau echipamentele de hochei. Canadienii erau deja taxați de Trump pentru alte produse, cum ar fi oțel, aluminiu, mașini și lemn.
În discuție se află în continuare tarifele impuse de SUA asupra mașinilor sau interdicția impusă de unele provincii canadiene asupra vânzării băuturilor alcoolice americane. Americanii au solicitat canadienilor de mai mult timp eliminarea taxelor pentru mașinile americane.
Liderul de la Casa Albă a adus în discuție și conducta petrolieră Keystone XL, despre care a spus că „ar putea fi readusă la viață”. Conducta Keystone XL leagă provincia canadiană Alberta de SUA și a fost blocată atât de administrația lui Barak Obama, cât și de cea a lui Joe Biden, din motive care țin de ecologie.
Proiectul Keystone XL ar putea să transporte 830.000 de barili de petrol pe zi.
