Thailanda efectuează bombardamente aeriene în Cambodgia după reizbucnirea tensiunilor în regiunile disputate

Thailanda a anunțat că a lansat luni atacuri aeriene asupra Cambodgiei, pe fondul izbucnirii luptelor în mai multe zone disputate de-a lungul frontierei. Ambele state s-au acuzat reciproc încălcarea unui armistițiu mediat de președintele american Donald Trump, relatează Reuters.

Cel puțin un militar thailandez a fost ucis, iar opt au fost răniți, după ce ciocnirile s-au intensificat, a transmis un purtător de cuvânt al Armatei thailandeze.

Oficialii de la Bangkok au mai precizat că a fost solicitat sprijin aerian pentru a ataca ținte militare cambodgiene. Forțele Aeriene Thailandeze au susținut că statul Cambodgia a mobilizat armament greu, a repoziționat unități de luptă și a pregătit elemente de sprijin care ar putea escalada operațiunile militare.

„Aceste evoluții au determinat utilizarea forței aeriene pentru a descuraja și reduce capacitățile militare ale Cambodgiei”, se arată într-un comunicat.

De cealaltă parte, Ministerul Apărării din Cambodgia a anunțat că Armata thailandeză a lansat atacuri asupra forțelor sale în două regiuni, după ce au avut loc acțiuni provocatoare timp de mai multe zile, iar trupele cambodgiene nu au reacționat.

Hun Sen, tatăl actualului premier Hun Manet și un fost lider cambodgian, a declarat că Armata thailandeză este un „agresor” care încearcă să provoace represalii și a îndemnat forțele cambodgiene să dea dovadă de reținere.

„Linia roșie pentru răspuns a fost deja stabilită. Îi îndemn pe comandanții de la toate nivelurile să-i educe pe toți ofițerii și soldații în mod corespunzător”, a declarat Hun Sen, pe Facebook.

Trei civili cambodgieni au fost grav răniți în lupte până acum, a afirmat un oficial provincial de rang înalt.

Ministerul Apărării din Cambodgia a declarat că forțele sale nu au ripostat.

O dispută la frontieră mocnită între țări a degenerat într-un conflict de cinci zile în iulie, înainte de un acord de încetare a focului mediat de prim-ministrul malaezian Anwar Ibrahim și Trump, care a fost și martor la semnarea unui acord de pace extins între cele două țări la Kuala Lumpur, în octombrie.

În Thailanda, peste 385.000 de civili din patru districte de frontieră au fost evacuați, peste 35.000 fiind deja cazați în adăposturi temporare, a declarat armata thailandeză.

De cealaltă parte, în Cambodgia, politicianul de Opoziție, Meach Sovannara, a declarat că și civilii se îndepărtează de luptele purtate de-a lungul frontierei.

Peste 1.100 de familii din Oddar Meanchey au fost evacuate, au declarat autoritățile.

Cel puțin 48 de persoane au fost ucise și aproximativ 300.000 au fost strămutate temporar în timpul ciocnirilor din iulie.

Care este motivul conflictului mocnit între Thailanda și Cambodgia

Thailanda și Cambodgia și-au contestat suveranitatea de mai mult de 100 de ani, în zone nedelimitate de-a lungul frontierei lor terestre de 817 km, cartografiată pentru prima oară în 1907 de Franța, când aceasta conducea Cambodgia ca o colonie.

Disputa de lungă durată a explodat ocazional în ciocniri, cum ar fi un schimb de focuri de artilerie de o săptămână în 2011, în ciuda încercărilor de a rezolva pașnic revendicările care se suprapun.

Tensiunile s-au intensificat în luna mai, în urma uciderii unui soldat cambodgian în timpul unui scurt schimb de focuri, și au escaladat treptat în conflicte diplomatice și ciocniri armate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE