Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord de principiu asupra formei pachetului de reducere din administrație.
Grindeanu: Această sarabandă a tăierilor trebuie să înceteze
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat că partidele din coaliţia de guvernare au agreat ca veniturile din sistemul de ordine publică, educaţie şi din sănătate să fie exceptate de la tăierile cu 10%.
„Noi an intrat în această şedinţă cu acest ţintar, ca sistemul de ordine publică, înţelegând aici poliţia şi armata, jandarmeria, profesorii, educaţia şi sănătatea să fie exceptate de la aceste tăieri cu 10%. E un lucru pe care într-un final coaliţia l-a acceptat, ceea ce mă bucură. E o treabă care arată că într-un final membrii coaliţiei au înţeles ceea ce noi spunem de mult timp, că această sarabandă a tăierilor trebuie să înceteze, că toate lucrurile care au generat aceste tăieri n-au făcut din punct de vedere economic bine, dovadă fiind indicatorii macroeconomici şi statistici pe care i-aţi văzut săptămâna trecută prezentaţi", a afirmat Sorin Grindeanu, luni, la România Tv, potrivit Agerpres.
Președintele PSD a subliniat că „adevărata bătălie” se va da în ceea ce privește bugetul.
„E un început, dar adevărata bătălie, din punctul nostru de vedere, se va da la buget. La buget unde va trebui să avem aprobat acest pachet de solidaritate pe care PSD l-a propus, unde va trebui să discutăm despre investiţii, investiţiile locale, despre sistemul în care banii, impozitele locale vor rămâne către autorităţile locale”, a mai spus Grindeanu, potrivit sursei citate.
Ministrul Sănătății confirmă că angajații din sistemul sanitar nu vor fi afectați de tăeri
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10% și a evidențiat că „o reducere brută și liniarǎ a veniturilor ar fi însemnat nu doar demotivare și scăderea încrederii, ci și un nou exod al acestora din sistem”.
„Am susținut această poziție pentru că o tăiere liniară nu ar fi adus economii reale, dar ar fi produs efecte negative serioase într-un sistem deja solicitat la maximum. În sănătate, fiecare verigă este esențială. De la medic, farmacist, asistent, biolog, chimiști, fizioterapeuți, până la personal tehnic și administrativ – toți susțin funcționarea zilnică a sistemului.
O reducere brută și liniarǎ a veniturilor ar fi însemnat nu doar demotivare și scăderea încrederii, ci și un nou exod al acestora din sistem. Venituri mai mici pentru oameni înseamnă resurse mai puține pentru spitale, tratamente și investiții. Nu putem consolida sănătatea slăbindu-i oamenii.
În același timp, spun la fel de clar: sănătatea are nevoie de reformă profundă. Știu că există probleme structurale ignorate ani la rând. Dezechilibre, necorelări, risipă, lipsă de criterii clare. Tocmai aceste lucruri le corectăm acum”, a scris Alexandru Rogobete, pe Facebook.
Cum vrea Alexandru Rogobete să facă reformă în Sănătate
„Reforma corectǎ înseamnă:
– criterii reale de performanță corelate cu activitatea și complexitatea cazurilor;
– reorganizarea sistemului de gărzi;
– reclasificarea spitalelor;
– reducerea risipei și transparență totală în cheltuirea fondurilor.
Economiile se fac din eficiență și ordine, nu din tăieri aplicate uniform”, a mai precizat el.
UPDATE: Mai multe domenii-cheie ar putea fi exceptate de la tăierile salariale pregătite de Guvern pentru acest an.
Iar mediul universitar ar urma să beneficieze de un termen de aplicare amânat, cel puțin până în toamnă.
Știrea inițială: Reducerea cheltuielilor bugetare provoacă un nou conflict în coaliție. În timp ce ordonanța pentru măsurile de relansare economică avansează în circuitul de avizare, disputa privind tăierile din administrația centrală blochează acordul politic. PSD își susține miniștrii care refuză noi reduceri, invocând reorganizările deja făcute anul trecut.
Liderii coaliției se reunesc astăzi
Ședința coaliției a început la ora 13:00. Înainte de această întâlnire liderul UDMR, Kelemen Hunor, a discutat cu Sorin Grindeanu.
„Săptămâna trecută m-am întâlnit cu domnul Bolojan, iar acum cu domnul Grindeanu, mi se pare normal. M-am întâlni și cu domnul Fritz...
După ședința coaliției putem să discutăm despre subiectele din coaliție, eu nu vorbesc niciodată înainte”, a declarat Kelemen Hunor.
„Dacă cei de la USR vor să taie salariile la medici, la profesori, la milițieni, la jandarmi, la toată lumea, noi nu suntem de acord. Le urmăm succes”, a declarat Sorin Grindeanu, înainte de ședință.
Liderul PSD a fost întrebat de jurnaliști dacă Ilie Bolojan ar trebui să fie schimbat din funcția de premier după anunțul INS că România a intrat în „recesiune tehnică”. „Vă dați seama că această analiză nu se poate face în lift”, a spus președintele social-democraților.
„Nu știu cât vom mai sta (n.r. fără buget), astăzi este ședința de coaliție și probabil vor clarifica și această problemă”, a declarat ministrul Transporturilor (PSD), Ciprian Șerban.
- Criză în coaliție înainte de buget. PSD amenință cu ruperea alianței, Bolojan sub presiune
- Nicușor Dan, despre recesiunea tehnică: Economia încetinește, politicienii să se preocupe mai mult de problemele structurale
- Ilie Bolojan, după ce INS a anunțat că România a intrat în „recesiune tehnică”: „În a doua jumătate a anului vom relua zona de creștere economică”
Care sunt principalele puncte divergente
Marius Vulpe, jurnalist Euronews: Miniștrii din PSD din guvernul Bolojan, dar și alți miniștri, de altă coloratură politică, încearcă să profite de o prevedere din așa-numitul pachet de reduceri de cheltuieli din zona administrației publice, care se referă la faptul că orice instituție publică centrală sau locală, care a făcut reorganizări și reduceri de cheltuieli anul trecut să fie silită anul acesta să facă o nouă tăiere de zece procente, așa cum sună actul normativ, ci doar diferența între procentul tăiat anul trecut și ce trebuie să mai facă pentru a ajunge la o reducere totală a anvelopei cu cheltuielile de personal cu zece procente.
Aici am putut să vedem o aglomerație de planuri puse pe masa guvernului de către miniștrii PSD. Ei au invocat faptul că anul trecut unii dintre ei au depășit acest plafon de zece procente, iar aici avem cazul ministrului Agriculturii, care susține că a reușit, prin reorganizarea ministerului și a instituțiilor subordonate, să facă reduceri totale de 14 procente. Înțelegem că și la Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Energiei și Ministerul Muncii au fost operate tăieri de buget și s-au făcut reorganizări, care au dus la reducerea cheltuielilor cu cinci sau șase procente.
Ministerul Dezvoltării a venit și el cu o cifră de șapte procente. De asemenea, înțelegem și că la Ministerul de Interne s-ar fi operat reduceri de cheltuieli de personal de aproximativ 17%, în timp ce Ministerul Educației susține că nu trebuie să vină cu reduceri de zece procente, ci doar de patru procente- diferența dintre reducerile de anul trecut, cifrate la 6% din buget, și acest procent total de zece procente.
Potrivit surselor noastre, Ministerul de Finanțe are altă viziune, altă optică față de aceste cifre. Pe surse ni se spune că unele ministere PSD au transferat tot ce înseamnă cheltuieli cu personalul pe fonduri europene, reușind prin această strategie să vină cu astfel de cifre. De fapt, susțin surse din guvern, cifrele sunt mult mai mici, iar ministerele trebuie să opereze aceste tăieri.
Social-democrații susțin la educație și sănătate nu ar trebui să se vină cu noi măsuri de reducere a cheltuielilor, în special în zona învățământului universitar.
Și ministerele de forță, Internele și Apărarea, ar trebui să fie exceptate de aceste măsuri din pachetul trei. Se ia în calcul și o nouă discuție a măsurilor de impozitare la nivelul administrațiilor publice locale, acolo unde UDMR nu a făcut niciun secret că și-ar dori micșorarea acestora la 50 la sută, după majorarea care a fost operată la începutul acestui an.
