Iranul a primit propuneri din partea mediatorilor privind reluarea negocierilor cu SUA, a informat luni agenția de presă oficială IRNA, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baghaei, informează dpa, preluat de Agerpres.
Iranul spune că își va continua apărarea, în timp ce atacurile SUA continuă
Cu toate acestea, Iranul va continua să se apere cu hotărâre, a afirmat Baghaei.
„Subliniez încă o dată că aparatul diplomatic își continuă îndeplinirea sarcinilor împreună și în concordanță cu apărătorii patriei din cadrul forțelor armate. Propunerile transmise prin intermediul mediatorilor ne-au fost comunicate și au fost primite”, a declarat Baghaei.
Conflictul între SUA și Iran a fost reluat, armata americană încheind, luni dimineață, a noua noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului. Republica islamică a ripostat prin atacuri asupra țărilor care găzduiesc baze militare americane în regiune.
Într-o postare pe platforma X, Comandamentul Central al SUA a transmis că au fost vizate „centre de comandă militară iraniene, sisteme de apărare antiaeriană și de supraveghere a coastelor, capabilități maritime, zone de lansare a rachetelor și dronelor, precum și rețele de comunicații”.
Cel mai recent atac a avut loc după ce Washingtonul a anunțat moartea a trei militari americani.
Doi dintre aceștia au fost uciși într-un atac iranian asupra unei baze americane din Iordania, iar un al treilea militar a murit sâmbătă, în Irak, în timpul „detonării controlate” a unei drone iraniene doborâte.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat duminică seara că SUA sunt în continuare dispuse să poarte discuții cu Iranul. „Suntem întotdeauna deschiși la diplomație”, a declarat Rubio, înainte de a pleca la o reuniune a miniștrilor de externe ai Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), dar a adăugat că „trebuie să existe o înțelegere pe care ei să fie dispuși să o respecte”.
