Bucureștiul va găzdui cel mai important summit de politică externă al primăverii. Pe 13 mai, la B9, sunt așteptați numeroși lideri europeni, dar și secretarul de stat Marco Rubio, respectiv secretarul NATO Mark Rutte.
Octav Vasilescu, jurnalist Euronews: Acest format a luat naștere în anul 2015 la inițiativa fostului președinte al României, Klaus Iohannis și a fostului președinte al Poloniei, Andrzej Duda. Este o inițiativă prin care țările din centrul și sud-estul Europei și țările baltice au decis să se coordoneze mult mai bine în mod special în domeniul apărării.
Nicușor Dan și Karol Nawrocki încearcă să extindă acest format și au invitat la București și țările nordice. În aceste condiții ar putea să vină în țara noastră premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, dar sunt așteptați și alți politiceni foarte importanți.
A fost invitat și președintele american Donald Trump, dar din informațiile noastre sunt șanse ca în locul acestuia să fie prezent secretarul de stat Marco Rubio, după ce România și-a arătat disponibilitatea de a sprijini partenerii americani și de a le oferi acces la baza de la Mihail Kogălniceanu și la baza din Câmpia Turzii pentru avioanele care efectuează misiuni în Orientul Mijlociu.
Este așteptat la București și secretarul general al NATO, Mark Rutte. El a participat și anul trecut, la ediția de la Vilnius. Președintele Nicușor Dan a profitat de vizita lui Zelenski de la București și l-a invitat oficial la summitul din 13 mai.
Se anunță discuții extrem de importante despre situația din Orientul Mijlociu, dar și despre războiul din Ucraina. Un alt subiect va fi cum vor putea țările europene să colaboreze prin programul SAFE și să folosească eficient aceste miliarde astfel încât industria europeană să se modernizeze pe termen scurt, în contextul global în care ne aflăm.
