Vestul Europei a trecut prin cele mai grave incendii de vegetație din istoria recentă. În Spania, în doar câteva zile, trei incendii separate au pornit, s-au extins iar apoi s-au unit într-unul singur și au format o insulă de foc în zona comunităților Madrid și Ávila.
Au ars peste 150.000 de hectare. 24.000 de oameni au fost evacuați. Peste Madrid s-a așternut o pâclă cenușie care se vedea și din avion.
Româncă din Spania: „Negru, deci pur și simplu beznă! Așa venea fumul de tare.”
Din păduri, împinse de vântul puternic, flăcările au ajuns extrem de aproape de case.
Rodica Alexandru, româncă stabilită în Spania: Eu joi, când m-am întors de la muncă, joi, la ora 3:00, când am terminat, am ajuns acasă bine-mersi, mă rog, am mâncat m-am pus în pat... mă rog, pe la 3 jumate așa am început să simt fum, în casă. Zic: „Măi, ce naibii se întâmplă cu fumul ăsta?” Am ieșit afară. Și era un fum așa dens și soarele se vedea roșu.
Rodica Alexandru este de loc din Craiova. Trăiește în Spania de mai bine de două decenii. Ultimii 15 ani i-a petrecut în Fresnedillas de la Oliva, într-o comunitate de români veniți din toate colțurile țării.
Rodica Alexandru, româncă stabilită în Spania: Nu mi-aș fi închipuit, nu m-aș fi așteptat să ajungă până aici, în satul nostru. A doua zi m-am dus la muncă. Am început la 8 dimineața și nu am putut să merg pe stradă fără mască. Mă usturau chiar ochii, gâtul mă deranja foarte tare. Zic: „aoleu, nu e bine ce se întâmplă.” Pe la 12, vineri, am auzit așa că s-ar putea în trei ore să fim evacuați. Atunci am intrat în panică. Și într-adevăr - am fost evacuați. În momentul în care ne-a evacuat eu făceam un video de pe terasa mea. Și am văzut cum venea din partea pădurii un fum negru, dar negru, gros, cu foc în spate, cred, că vedeam și flăcările așa un pic ușor.
Și Claudia stă de ani buni în Fresnedillas.
Claudia, româncă stabilită în Spania: La ora patru jumate am primit alerta. Aveam pregătită valiza cu două-trei lucruri, actele necesare și puțina noastră valoare pe care o avem de suflet. Am plecat într-o benzinărie, unde ne-am adunat mai mulți români. Și de acolo am decis să căutăm unde este un adăpost pentru toți refugiații. (...) Parcă era sfârșitul lumii. Parcă tot mai aproape erau și fumul, dar și flacăra.
Mircea și soția lui erau plecați în vacanță atunci când a fost dat ordinul de evacuare.
Mircea Tonescu, român stabilit în Spania: Joi dimineața, la ora 5, am plecat la Valencia, am plecat la mare. Și mirosea mult, mult, mirosea a fum. Sâmbătă dimineața am hotărât să venim acasă că aveam pisica. Am venit noi ca să nu vină fata. Ardea de jur împrejur. Noi am avut noroc că am avut un card de la primărie că dăm mâncare la pisicile de pe stradă. Și noi cu cardul ăsta am venit, am putut să intrăm în sat, dar nu ne dădea voie să stăm mai mult de o oră – o oră jumate.
Mircea Tonescu, român stabilit în Spania: Am avut mare noroc cu copiii care au rămas aici în sat. Tinerii care s-au oferit voluntari. Ei au fost Am înțeles de la ei că pompierii când au liniștit focurile pompierii s-au retras, s-au dus în alte zone. Și ei au rămas zi și noapte ca să stingă focurile.
Cu ajutorul pompierilor și voluntarilor, unii dintre ei români, casele din Fresnedillas au rămas neatinse de flăcări, iar Mircea, Claudia și Rodica s-au putut întoarce acasă după trei zile petrecute într-o sală de sport transformată în adăpost. Între timp, la câțiva kilometri depărtare, focul amenința o construcție diferită, extrem de valoroasă pentru întreaga omenire.
André Rotaru, jurnalist Euronews: Suntem în Robledo de Chavela, la aproximativ 50 de kilometri distanță de Madrid, am ales acest loc pentru a vă arăta cum focul a venit pe câmp și a ajuns până la marginea drumului, la o aruncătură de băț de acest complex de antene al NASA, parte din the Deep Space Network, folosit în trecut inclusiv pentru comunicarea cu misiunile Apollo.
Centrul NASA de comunicare cu navele spațiale, amenințat de flăcări
Construit în 1964, complexul este în continuare folosit pentru comunicații cu misiunile NASA. Este unul dintre cele patru astfel de centre, poziționate la nivel mondial astfel încât echipele de la sol să rămână în legătură cu sondele trimise în spațiu indiferent de rotația pământului. Deși clădirile și antenele au scăpat de foc, centrul pentru vizitatori și sălile pentru instruirea tehnicienilor rămân și acum închise. În schimb, la mică distanță, în Villa del Prado, focul a ajuns la case. Unele au fost complet mistuite, altele au scăpat. În dreptul unei locuințe, căldura a fost atât de puternică încât sticla lunetei unei mașini mistuite pur și simplu s-a topit.
În același timp, peste granița de est, în Franța, flăcările făceau deja de zile întregi ravagii și ajungeau la doar 15 kilometri de Bordeaux. Iar la 30 de kilometri se află una dintre cele mai afectate localități - Le Porge.
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: În momentul în care ajungi în locuri ca acestea, aproape de Oceanul Atlantic, la câteva zeci de kilometri de Bordeaux, nu ai cum să nu înțelegi cam ce înseamnă un incendiu de vegetație. Când te uiți în jurul tău la ruine precum cele pe care urmează să vi le descriu îți dai seama că cei care trăiau aici nu au pierdut doar câteva obiecte, ci o bună bucată din viața lor. Din 250 de case care, în total, în regiunea Gironde, s-au făcut scrum, doar în Le Porge vorbim despre 180. Asta înseamnă sute de familii și foarte greu să măsori și mai în detaliu ceea ce au pierdut acești oameni.
Șapte aeronave de stingere a incendiilor, inclusiv avioane Canadair, și patru elicoptere au fost trimise în Franța din mai multe state europene, pentru a întări una dintre cele mai ample operațiuni aeriene împotriva incendiilor de vegetație din ultimii ani. Un singur avion Canadair poate prelua aproximativ 6.000 de litri de apă dintr-un lac sau din mare în doar câteva secunde și îi poate arunca apoi asupra frontului de foc, repetând această manevră de zeci de ori într-o singură misiune. În total, în Franța, incendiile violente au făcut ca 220.000 de persoane să fie evacuate de autorități. Printre ei - Anca și Lucian. Ne-au povestit prin ce au trecut de când au aflat că trebuie să-și lase casele în urmă. Ei stau acum la rude, alături de copiii lor.
Anca, româncă stabilită în Franța: Mulțumim lui Dumnezeu, suntem bine! Mă bucur c-am scăpat cu copiii de acolo, pentru că am tras un șoc ce n-am tras în viața mea. Și copiii mei la fel au început să plângă, a venit Poliția la noi la 3 dimineața să ne evacueze din casă. N-am mai știut unde-s hainele, unde-s actele, unde-s astea. Ce am putut prinde, am prins. Au văzut fumurile alea mari și au zis „Mama, luăm foc! Ne ia foc casa, ne iau foc lucrurile.!” Am zis: „Mama, nu are nimic. Poate să ia foc tot, dar noi trebuie să scăpăm. Trebuie să scăpăm cât mai repede. Nu trebuie să îți pară rău de lucruri” Zic: „că îți ia mama altele.”
Voluntar român în Franța: „Nevoia face miracole între oameni.”
Cei care n-au mers la rude au ajuns în centre speciale de primire – săli de sport sau polivalente transformate peste noapte în adăposturi uriașe. Într-un astfel de adăpost din Bordeaux, cel care îi întâmpină pe refugiați este Armand Florea, un voluntar român.
Armand Florea, voluntar: Practic, vin pe grupuri, și aceste grupuri sunt timizi, sunt... își pierd toate reperele. E foarte important să avem bunul-simț să le creăm un spațiu și să-i lăsăm să se instaleze, să-și găsească reperele. Sunt oameni care sunt bogați, sunt oameni care sunt mai puțin bogați și e foarte bogată această legătură între oameni. Nevoia face miracole între oameni. Avem o singură dificultate în față clară: există situația asta de urgență și situația asta de urgență obligă pe fiecare om să creeze un parteneriat, să fie împreună.
Armand vede situația ca pe o lecție de viață. Iar voluntari ca el au făcut toate eforturile pentru ca oamenilor care au fost în pericol să piardă tot să nu le lipsească nimic.
Armand Florea, voluntar: Valul de voluntari a evoluat foarte mult – de pe o zi pe alta. La început eram vreo 150, acum ne apropiem de 1000.
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: Aproape orice găsești în momentul de față pe stadionul din Bordeaux. Haine, de mărimi diferite – de la S până la XL și chiar mărimi și mai mari de atât. Ba chiar sortate pe ani, așa cum sunt hainele pe care le găsim în general în magazine pentru copii. De la bebeluși până la 10-12 ani sau 12-14 ani. Lângă sacii de dormit găsim aceste suprafețe care te pot ajuta să izolezi un pic suprafața pe care stai aici în stadion. Perne - e zona lucrurilor destinate dormitului. Și rapid dacă faci câțiva pași către marginea stadionului, găsim lucrurile cu mâncare, băutură și mâncare. Aici li s-a putut asigura celor care au fost prezenți în stadion cam tot ce au avut nevoie în fiecare moment.
Remus Mărășescu este consul general la Nantes.
Remus Mărășescu, consul general la Nantes: Avem foarte mulți lucrători români care sunt în regim sezonier și lucrează în vițele de vie, lucrează în agricultură, lucrează în sere. Sunt munci foarte grele. (...) Dacă un cetățean român are nevoie de ajutor și sună sau ne contactează noi știm cum putem să-l îndrumăm. (...) Surprinzător, nu am avut nicio solicitare directă sau indirectă. Și spun surprinzător pentru că tragedia din departamentul Gironde e de neimaginat. Francezii au spus că este cel mai mare incendiu de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Au ars peste 42.000 de hectare de pădure ceea ce înseamnă de patru ori suprafața Parisului.
În fața unei provocări istorice – dar și a incertitudinii, nimeni nu este lăsat în urmă.
Claudiu Popa, jurnalist Euronews: Nu aveau cum să lase animalele care sunt cele mai bune prietene ale omului deoparte. Și ele își spun poate poveștile fără cuvinte. Parcă aici lângă noi e un magazin veterinar de campanie, aproape fiecare animăluț își poate găsi ceva și îi e asigurat traiul aici temporar.
Revenim în Spania, de această dată în Mostoles, o municipalitate de lângă Madrid. Și aici s-au deschis centre pentru primirea celor fugiți din calea focului. Într-unul dintre ele îi găsim pe Alina... și pe Manolin.
Alina, româncă stabilită în Spania: L-am luat acasă acum trei săptămâni, a plâns după mama lui, după frățiorii lui și acum i s-a întâmplat asta. Când s-a obișnuit și el cu casa a trebuit să vină aci. Noi ce am apucat să luăm două schimburi într-un ghiozdănel. Ce vezi acolo, celelalte două pungi... și absolut tot... e de la ei. Aveam două zile înainte în care ne venea fum, ne venea cenușă. Ne părea rău de alte sate dar, ca de obicei, nu mi se întâmplă mie. N-o să mi se întâmple mie. Și vineri după-amiază, pe la 1, a început să ne cam anunțe. Primarul, lumea... că e posibil ca la 5 după-amiaza să părăsim satul. Să luăm animăluțele, actele copiii, să părăsim satul. Și într-adevăr, la 5 și ceva – 6, ne-a intrat alerta, au venit autobuzele pentru cine n-a avut mașină și am ajuns aci, în Mostoles.
Doar în preajma Madridului s-au deschis zeci de centre de primire. Unele au stat mai mult goale, altele au adăpostit sute de oameni. A fost loc pentru toată lumea, indiferent de origine, de convingerile politice sau religioase, de venit sau de statut social. Oamenii n-au dormit neîntorși pe paturile de campanie - s-au gândit nopți întregi la ce s-ar putea întâmpla cu ceea ce au lăsat în urmă. Însă toți cei cu care am stat de vorbă ne-au spus că nu le-a lipsit nimic.
Alina, româncă stabilită în Spania: Nu știu cât de bine vă pot vorbi despre locul ăsta. Eu nu am văzut așa ceva și să mă ierte România, dar ne tratează... 5 stele! Mâncare, haine cu etichetă, pastile - de exemplu, ți le plătesc, ți le cumpără... totul, totul. Ca să-ți facă traiul aici un pic mai ușor.
Jimena Sotelo este voluntar al crucii roșii. A fost printre primii în centrul din Mostoles atunci când s-a dat alarma.
Jimena Sotelo, voluntar Crucea Roșie: Sunt toate donații de la oamenii care vin din alte locuri și ce mai are Crucea Roșie. Este un oraș mic, așa că atunci când oamenii aud că sunt alți oameni care au nevoie de ajutor încercăm să ajutăm oricum putem. E o muncă minunată. Am cunoscut oameni, am memorat numele copiilor și ce vor să primească atunci când vin pentru o gustare. E un copil aici care adoră bananele.
Incendiile din zonele Madrid și Ávila au durat, în total, aproape două săptămâni – de la primele alerte și până la stingerea ultimelor focare. Pe șoselele din jur aproape că nu poți să parcurgi un kilometru fără să vezi pe geam urmele focului. Dealuri întregi, din poale și până în vârf, au fost înnegrite de flăcări. Pe sol, la marginea pădurii, cenușa fină s-a așternut în strat gros.
Andre Rotaru, jurnalist Euronews: Asta rămâne după un astfel de incendiu. Suntem la vreo 60 de kilometri de centrul Madridului și cât vezi cu ochii, când te uiți în valea asta, e totul negru, totul făcut scrum. Sunt copaci care au scăpat de flăcări lângă copaci pur și simplu carbonizați. Și e pur și simplu impresionantă suprafața care a ars.
Pompierii spanioli au muncit neîntrerupt – din aer și de la sol. I-au ajutat salvatori din patru țări, veniți prin Mecanismul European de Protecție Civilă. Șase aeronave au venit din Grecia, Italia și Turcia. Portugalia a trimis peste 130 de pompieri și 41 de autospeciale. Unul după altul, elicopterele au cărat zile în șir apă din lacurile din zonă, chiar și pentru porțiunile care doar mai fumegau. I-a ajutat, în final, și vremea – vântul care zile-n șir a împrăștiat tăciuni a stat într-un final. A fost primul moment în care pompierii au prins controlul asupra incendiilor.
Și Franța a cerut sprijinul european. Șapte avioane și patru elicoptere au fost trimise acolo din țări europene. La misiuni au participat inclusiv pompierii români.
Estimările variază, însă cele mai multe arată că în total, în Franța și Spania, trăiesc aproximativ 1 milion de români. Dintre ei – unii au nevoie de ajutor, alții îl oferă. Mulți și-au dovedit și de această dată solidaritatea, nu doar între ei, ci și în raport cu cei care i-au primit în țările lor. Și și-au arătat aprecierea față de tratamentul de care au avut parte.
De la un an la altul, incendiile de vegetație din Europa devin din ce în ce mai severe. Iar vremea, afectată de schimbările climatice, este principalul factor, indiferent dacă incendiile sunt provocate sau nu de om. Perioadele lungi de secetă fac ca vegetația să se usuce rapid. Cum ploile lipsesc, pădurile se umplu de vreascuri. Iar diferențele extreme de temperatură de la o regiune la alta alimentează vântul puternic. O „furtună perfectă” care se repetă an de an. De altfel, Europa, spun specialiștii, este continentul care se încălzește cel mai rapid. Temperaturile medii anuale au crescut cu 2,5 grade Celsius comparativ cu perioada pre-industrială – un prag considerat până acum de către experți drept o linie roșie de netrecut. Acum, liderii Franței și Spaniei vorbesc la unison despre reconstrucție și replantare – cu abordări regândite, ce țin cont de amenințarea tot mai mare a focului.
Emmanuel Macron, președintele Franței: (...) Iar în urmă va trebui să replantăm și să reconstruim, a spus foarte bine DFCI ( Departamentul pentru Apărarea contra Incendiilor de Pădure, n.r.). Dar știm, va trebui să replantăm și să reconstruim o altfel de pădure. Pentru că această pădure nu este la fel. Din cauza condițiilor structurale ale schimbărilor climatice pe care le vom trăi, pentru că s-a schimbat presiunea locuințelor și a turismului din ultimele.
Pedro Sanchez vrea „un pact de stat”
Pedro Sanchez, premierul Spaniei: Un pact de stat. Un pact de stat în fața urgenței climatice. Pentru că ne gândim la recuperarea muntelui, a zonelor afectate și trebuie să o facem. Guvernul spaniol va fi aici, împreună cu restul administrației teritoriale, provincial și locale în cazul dumneavoastră. Dar această viziune a recuperării muntelui și a reconstrucției orașelor afectate pe care o avem trebuie să include o variabilă cheie transversală, care este urgența climatică și consecințele pe care urgența climatică le are. Incendiile pot sau nu să fie provocate. Dar numărul lor crește exponential din cauza temperaturilor ridicate, a umidității scăzute și a fenomenelor meteorologice pe care aceste incendii mari le pot provoca în munții noștri.
Atunci când pădurile ard, atât de mult și atât de puternic, viețile a sute de mii de oameni sunt date peste cap. Unii își pierd casele și tot ce-au strâns o viață întreagă. Alții, uneori pompieri, își pierd viețile încercând să stăvilească focul. Ecosisteme întregi se schimbă peste noapte - animalele se chinuie. Unele mor, altele ajung să se zbată pentru supraviețuire în zone locuite de oameni. Aerul arde și el și devine toxic – fumul gros intră în case, mașini, magazine sau birouri. Zone imense devin calamitate în doar câteva ore. Și dacă nu chiar anul următor, experiența ne-a învățat că după doi sau trei, incendiile revin. Și par mai violente și mai greu de oprit.
Un material de Andre Rotaru și Claudiu Popa
Imagine: Adrian Goloiu și Dan Podăriță
