Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

UPDATE Sorana Cîrstea a câștigat Transylvania Open 2026. E prima jucătoare din România care cucerește titlul

Sorana Cîrstea a câștigat în premieră un turneu în România - Transylvania Open 2026, după ce a învins-o pe Emma Răducanu în finală, scor 6-0, 6-2. A devenit prima jucătoare din România care cucerește titlul. Aflată la ultimul sezon al carierei, Cîrstea a cedat doar două game-uri în finala cu britanica Emma Răducanu.

07/02/2026 , 19:35

E al patrulea titlu WTA pentru Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea a obținut victoria în doar 63 de minute, în fața principalei favorite, Emma Răducanu (23 ani, 30 WTA), care venea după o semifinală dificilă, de aproape trei ore.

Cîrstea și-a lua revanșa în fața jucătoarei de origine română, după ce Răducanu a câștigat singurul lor meci direct anterior, în 2021, la Wimbledon, în turul al treilea, cu 6-3, 7-5. Sorana Cîrstea își trece astfel în palmares, în ultimul său an în circuit, al patrulea titlu WTA, după cele de la Tașkent (2008), Istanbul (2021) și Cleveland (2025). Ea mai are patru finale jucate, la Budapesta (2007), Toronto (2013), Tașkent (2019) și Strasbourg (2021).

Răducanu rămâne cu un singur titlu în carieră, unul de Mare Șlem, la US Open (2021), aceasta fiind a doua sa finală.

Știrea inițială:

Sorana Cîrstea - Emma Răducanu, astăzi, în finala turneului Transylvania Open 2026

Meci de gală în finala turneului de tenis Transylvania Open, acolo unde s-au calificat Sorana Cîrstea (locul 36 WTA) și Emma Răducanu (30 WTA), jucătoare britanică, dar cu origini în România și China și născută în Canada.

Finala de la Cluj-Napoca se dispută duminică, de la ora 16:30. Pentru Emma Răducanu (23 de ani), aceasta este prima finală a unui turneu de tenis, după ce a câștigat titlul la US Open 2021. Tot din acel an, ea nu a mai fost prezentă la această competiție din Cluj.

Sorana Cîrstea - Emma Răducanu, în finala turneului Transylvania Open

De partea cealaltă, Sorana Cîrstea (35 de ani) luptă pentru trofeu, la ultima ei prezență la Cluj, pentru că jucătoarea de 35 de ani se va retrage la finalul acestui sezon.

  • Transylvania Open este turneu de categorie 250 WTA.
  • Campioana va acumula 250 de puncte în clasamentul WTA și 36.300 de dolari. Finalista va primi 163 de puncte WTA și 21.484 de dolari.

Sorana Cîrstea a ajuns în finală după ce a eliminat-o pe Daria Snigur, iar Emma Răducanu a trecut de ucraineanca Oleksandra Oliynykova, al cărei tată luptă acum în războiul cu Rusia.

Soarana și Emma s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA, în turul 3 de la Wimbledon, în 2021, când Răducanu s-a impus cu 6-3, 7-5.

Cîrstea are în palmares trei titluri WTA: Tașkent (2008), Istanbul (2021) și Cleveland (2025) și a mai jucat alte șapte finale. În anul calendaristic 2026, Sorana are două înfrângeri: una în fața liderului mondial Aryna Sabalenka și alte în fața lui Naomi Osaka.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE