Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Serghei Lavrov, declarat persona non grata în Polonia. Moscova denunţă o decizie „provocatoare”

Rusia a denunţat „decizia provocatoare” a Varşoviei de a nu autoriza intrarea pe teritoriul Poloniei a ministrului de externe rus Serghei Lavrov pentru a participa la o reuniune ministerială a OSCE, transmite AFP, preluată de Agerpres.

„Decizia Poloniei este provocatoare şi fără precedent”, a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat. „Nu doar că Varşovia s-a discreditat în această manieră, dar ea a adus un prejudiciu ireparabil autorităţii întregii OSCE”, estimează comunicatul citat.

Polonia, care organizează la începutul lunii decembrie reuniunea ministerială a OSCE, a anunțat vineri că a refuzat să autorizeze intrarea lui Serghei Lavrov pe teritoriul ei.

„Aşteptăm de la Federaţia Rusă să aleagă membrii delegaţiei sale conform cu reglementările în vigoare”, a explicat pentru AFP o sursă din interiorul preşedinţiei poloneze a OSCE. Potrivit acestei surse, delegaţia rusă „nu trebuie să includă persoane sancţionate de către Uniunea Europeană, în urma ofensivei ruse în Ucraina declanşate pe 24 februarie, printre care Serghei Lavrov”.

Reuniunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)

Reuniunea celor 57 de miniştri de externe din OSCE va avea loc pe 1 şi 2 decembrie la Lodz, în centrul Poloniei.

Potrivit Moscovei, delegaţia rusă va fi condusă de ambasadorul rus la OSCE, Aleksandr Lukacevici.

De la crearea sa în 1975, în plin război rece, pentru a favoriza dialogul între Vest şi Est, OSCE are sediul la Viena. Reuniunea ministerială anuală a OSCE, la care în mod normal Serghei Lavrov participa, este organismul central al acestei organizaţii internaţionale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE