Pete Hegseth a anunțat că militarii americani vor fi supuși unor teste anuale pentru depistarea deficitului de testosteron, iar verificările vor fi destinate tuturor militarilor cu vârsta de 30 de ani și peste. Costul tratamentului va fi suportat de Armată. El susține că și militarii sub 30 de ani pot face acest test, dacă doresc.
„Trebuie să căutăm în permanență noi modalități de a vă optimiza performanța, reziliența și sănătatea pe termen lung. Și pentru a ne respecta acest angajament, chiar astăzi, autorizez un nou program de screening pentru depistarea deficitului de testosteron în rândul membrilor serviciului nostru”, a declarat Hegseth, citat de The Hill.
Cum a ajuns Pentagonul să finanțeze un tratament despre care spunea că era prea costisitor
Șeful Pentagonului a precizat că aceste examinări vor contribui la asigurarea faptului că membrii forțelor armate vor avea „nivelurile adecvate de testosteron pentru a da randament maxim”. În cazul în care, în urma testului, se recomandă un tratament, militarii vor avea posibilitatea de a-l urma, pe cheltuiala Armatei. Este aceeași categorie de tratament hormonal pe care administrația Trump a calificat-o drept „o cheltuială inutilă” și un „tratament cu costuri inacceptabile” pentru a fi acordat militarilor transgender.
Contextul acestei decizii este mai larg și are legătură și cu abuzul de substanțe interzise.
În ultimii ani, trupele de operațiuni speciale - și, în special, Navy SEAL (trupele de elită ale Marinei americane) - au fost supuse unei atenții sporite din cauza utilizării testosteronului și a unor substanțe similare pentru îmbunătățirea performanțelor. Iar decesul unui recrut din trupele SEAL în timpul uno antrenamente din 2022 a dus la descoperirea unor substanțe aflate în posesia lui, printre care și testosteron. Cercetările au scos la iveală și un consum de droguri care era mult mai răspândit în cadrul SEAL decât se știa până atunci.
