Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, spune că nu este vinovat, după ce a fost anunțat că e urmărit penal

Generalul Gheorghiță Vlad a avut o primă reacție referitoare la dosarul penal deschis de DNA și în care apare numele său. Șeful Armatei Române este singur că nu are nicio vină, deși procurorii l-au înștiințat că are calitatea de suspect. Infracțiunea este „complicitate la uzurparea funcției”.

Gheorghiță Vlad și-a spus punctul de vedere într-o postare pe rețelele de socializare.

Gheorghiță Vlad spune că i se pare „cel puțin curios momentul ales”

Postarea lui Gheorghiță Vlad: „În contextul informațiilor care circulă cu privire la persoana subsemnatului, vă informez următoarele:

Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție și nu am avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activități care ar putea constitui complicitate la asemenea fapte.

Voi avea încredere că adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor și a probelor, însă nu pot să nu observ caracterul cel puțin curios al momentului ales pentru formularea acestei acuzații, în condițiile în care dosarul este instrumentat de aproape un an, iar decizia de punere sub acuzare intervine tocmai acum, într-un context deosebit de sensibil și complex la nivel național.

Sub conducerea mea, Armata Română și-a consolidat rolul, capacitatea operațională și credibilitatea, devenind un reper de stabilitate și profesionalism în îndeplinirea misiunilor sale. Din această perspectivă, nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituției Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depășesc persoana mea și riscă să afecteze încrederea publică într-o instituție esențială pentru apărarea țării și siguranța cetățenilor.

Întreaga mea activitate profesională și publică a fost guvernată de respectarea legii, a principiilor integrității, responsabilității și serviciului față de interesul public. Aceste valori mi-au călăuzit cariera până astăzi și vor continua să îmi ghideze conduita și în viitor.

Voi acorda întregul sprijin necesar organelor judiciare și mă voi pune la dispoziția acestora ori de câte ori va fi necesar pentru clarificarea completă a situației. În același timp, nu voi menaja niciun efort pentru apărarea adevărului, a reputației mele și, mai ales, a imaginii și credibilității instituției pe care o conduc.

În contextul complex și tensionat pe care îl traversăm, consider că protejarea încrederii publice în instituțiile fundamentale ale statului reprezintă o responsabilitate care trebuie exercitată cu maximă seriozitate și echilibru.

Sunt convins că faptele și adevărul vor prevala.”

Generalul Gheorghiță Vlad ar fi fost complice la semnarea unei cereri către Ministerului Educației, în care se cerea suplimentarea de locuri la Universitatea de Educație Fizică și Sport, pentru ca anumiți studenți să nu plătească taxa de școlarizare, după cum au precizat surse judiciare pentru Euronews România.

Iar dosarul pentru care a fost chemat la DNA ar viza niște angajări în Ministerul Apărării, în 2024, au precizat surse ine informate din Ministerul Apărării.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews