Avertismentul șefului armatei române, generalul Gheorghiță Vlad: „Trebuie să avem o populație pregătită să susțină un efort de război”

Șeful armatei române, generalul Gheorghiță Vlad, atrage din nou atenția că România trebuie să aibă o populație pregătită atât pentru crize, cât și pentru susținerea unui efort de război. Declarația a fost făcută la întâlnirea cu comandantul NATO în Europa, aflat în vizită în România.

Gheorghiță Vlad a afirmat că este nevoie și de pregătirea populației pentru scenariul unui război. Polonia și Germania au deja programe de instruire a civililor, iar în Finlanda există deja un manual național care se numește „Ce faci în caz de criză sau război”.

„Când aducem în discuție reziliența națională trebuie să luăm în calcul foarte multe aspecte și trebuie să avem o populație pregătită pentru diferite situații de criză, iar aici ne referim la incendii, la cutremure și inundații, dar, în egală măsură și o populație pregătită să susțină un efort de război. Avem în plan foarte multe programe de pregătire, în acest sens, împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență”,  a declarat Șeful Statului Major al Apărării.

România a primit toamna anului trecut un sistem antidronă MEROPS. Este suficient de mic pentru a fi transportat într-o camionetă și folosește inteligența artificială pentru a intercepta și neutraliza dronele, chiar și atunci când comunicațiile sunt blocate. Sistemul a fost deja folosit în Ucraina pentru a contracara dronele rusești.

„Am primit un sistem de combatere a dronelor, denumit MEROPS, am pregătit echipele care să deservească acest sistem și foarte curând îl vom introduce în operația de apărare a spațiului aerian, operație care este în curs de desfășurare în teritoriul României”, a mai afirmat generalul.

Șeful armatei: „Articolul 5 din tratatul NATO nu poate fi activat pentru apărarea zonei economice”

Șeful armatei a fost întrebat și dacă România este capabilă să apere plaformele petroliere românești în condițiile în care articolul 5 din tratatul NATO nu se referă și la situații de acest fel.

„Am mai discutat acest subiect. Din punct de vedere juridic, articolul 5 nu poate fi activat în cadrul alianței pentru apărarea zonei economice exclusive. Dar asta nu presupune că nu ne apărăm zonele de responsabilitate. Sunt convins că, într-o astfel de situație, o să avem o mulțime de parteneri și aliați care vor fi alături de România pentru apărarea interesului național. Dacă vă refereți la platformele care vor fi implementate în exploatarea Neptun Deep pot să vă spun că toate platfomele petroliere sunt teritoriu național.

Când am discutat despre infrastructură critică m-am referit și la cablurile subacvatice și la cele de comunicații, la toate conductele din apă. Este datoria statului nostru să își apere toată infrastructura și să-și promoveze interesele în zona economică exclusivă. Trebuie să investim în forțele navale române și în capabilitățile generate de către ministerul de Interne. Infrastructura critică și protejarea acesteia este o misiune a Ministerului de Interne, iar Ministerul Apărării va acorda tot sprijinul pentru promovarea interesului național al României”, a mai afirmat Gheorghiță.

Armata își propune anul acesta să pregătească până la 2.000 de voluntari, în funcție de banii alocați de Guvern pentru Apărare în 2026. Pentru patru luni de pregătire militară, tinerii care îndeplinesc condițiile prevăzute în lege vor primi aproximativ 27.000 de lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5