Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a asigurat vineri, la Washington, că niciun acord nu va fi impus Ucrainei, în momentul în care, la Miami, au început discuții pentru a încerca să se pună capăt războiului în prezența aliaților europeni, informează sâmbătă AFP.
'În cele din urmă, lor le revine să încheie un acord. Nu putem forța Ucraina să încheie un acord. Nu putem forța Rusia să încheie un acord. Trebuie să vrea ei', a afirmat secretarul de stat american, Marco Rubio, într-o conferință de presă de sfârșit de an.
'Ceea ce încercăm să stabilim aici este ceea ce este acceptabil pentru Ucraina și ceea ce este acceptabil pentru Rusia și (...) să vedem dacă îi putem apropia și să îi facem să încheie un fel de acord', a spus el, subliniind că s-au făcut 'progrese', dar că mai rămâne muncă de făcut.
Negocierile diplomatice menite să pună capăt conflictului, care în februarie ar intra în al cincilea an, s-au accelerat în ultimele săptămâni ca urmare a publicării unui plan de către administrația Trump, fără a se ajunge însă la un armistițiu.
Rusia continuă să vizeze infrastructurile ucrainene, iar vineri seara un atac cu rachete balistice rusești a provocat șapte morți și 15 răniți în regiunea Odesa de la Marea Neagră, a anunțat guvernatorul local, Oleg Kiper.
În timp ce Donald Trump a multiplicat semnele de nerăbdare în legătură cu progresul discuțiilor, emisarul american Steve Witkoff și cumnatul președintelui, Jared Kushner, s-au întâlnit vineri în apropiere de Miami cu negociatorul ucrainean Rustem Umerov și cu reprezentanți ai Franței, Marii Britanii și Germaniei.
La încheierea discuțiilor, Umerov a asigurat doar că delegația sa a ajuns la un acord cu americanii 'pentru a continua munca în comun într-un viitor apropiat'.
Potrivit unui oficial de la Casa Albă, partea americană urmează să se întâlnească separat în weekend, în Florida, cu o delegație rusă din care, conform site-ului Politico, face parte emisarul Kremlinului pentru probleme economice, Kirill Dmitriev.
Secretarul de stat american, originar din Florida, a menționat că s-ar putea alătura discuțiilor, mai ales sâmbătă.
Includerea directă a europenilor reprezintă o noutate în raport cu reuniunile anterioare care au avut loc în ultimele săptămâni între ucraineni și americani la Geneva, Miami și Berlin.
Tot mai nerăbdător, președintele Donald Trump a presat Kievul să 'se miște rapid'. 'De fiecare dată când își iau prea mult timp, atunci Rusia își schimbă părerea', a spus președintele american în timpul unor discuții cu presa în Biroul Oval de la Casa Albă.
Și președintele ucrainean Volodimir Zelenski a menționat 'progrese' înspre un compromis între Kiev și Washington privind conținutul unui plan de propus Moscovei pentru a pune capăt luptelor. Dar, a avertizat el, Rusia se pregătește, după părerea sa, pentru un nou 'an de război' în 2026.
SUA au propus în urmă cu mai bine de o lună un plan pentru a pune capăt războiului din Ucraina declanșat de Rusia în februarie 2022. Textul inițial, care fusese perceput ca fiind în mare parte favorabil Kremlinului, a fost de atunci revizuit după consultări cu Kievul. Detaliile noii versiuni nu sunt cunoscute, dar, potrivit președintelui ucrainean, implică concesii teritoriale din partea Ucrainei în schimbul unor garanții de securitate occidentale.
Vineri, președintele rus Vladimir Putin a afirmat că 'mingea' se află 'în terenul' Kievului și al aliaților săi europeni, Rusia acceptând deja 'compromisuri' în timpul propriilor negocieri cu americanii. El și-a exprimat mulțumirea pentru câștigurile teritoriale obținute în estul Ucrainei de către forțele ruse, asigurând că acestea 'progresează pe întreaga linie de contact'.
Trupele ruse au accelerat în acest an cuceririle pe front în Ucraina, controlând aproximativ 19% din teritoriu.
