Rusia vrea să aducă 12.000 de muncitori nord-coreeni pentru fabricarea dronelor kamikaze Shahed

Rusia intenționează să aducă 12.000 de muncitori din Coreea de Nord până la sfârșitul acestui an, pentru a lucra în producția de drone kamikaze de tip Shahed/Gherani, potrivit unei declarații a Serviciului de Informații Militare al Ucrainei (GUR) publicate vineri pe contul oficial de Telegram, citată de agenția EFE.

Conform informațiilor furnizate de GUR, muncitorii nord-coreeni ar urma să fie angajați la o fabrică de drone situată în zona economică specială Alabuga, din regiunea rusă Tatarstan.
Acolo, Rusia produce deja drone kamikaze Shahed, cunoscute și sub denumirea iraniană Gheran, utilizate frecvent în atacurile împotriva infrastructurii ucrainene.

Sursele militare ucrainene susțin că detaliile „importului” de forță de muncă au fost discutate la sfârșitul lunii octombrie, la sediul Ministerului rus de Externe, între oficiali de la Moscova și reprezentanți ai companiei nord-coreene Jihyang Technology Trade Company, firmă responsabilă cu recrutarea lucrătorilor în Coreea de Nord.

Condițiile contractului: 12 ore de muncă pe zi, 2,5 dolari pe oră

Serviciul de informații ucrainean afirmă că deține detalii despre contractul semnat între Rusia și Coreea de Nord.

Conform acestuia, muncitorii nord-coreeni vor fi plătiți cu 2,5 dolari pe ora lucrată, având un program zilnic de cel puțin 12 ore. De asemenea, GUR susține că regimul de la Phenian ar putea confisca o parte din salariile lucrătorilor, o practică obișnuită în contractele externe ale Coreei de Nord, pentru a finanța statul.

Relațiile dintre Rusia și Coreea de Nord s-au intensificat semnificativ după invazia Ucrainei din februarie 2022. Cele două regimuri colaborează în domeniul militar și tehnologic, în ciuda sancțiunilor internaționale impuse Phenianului.

Potrivit serviciilor de informații americane și ucrainene, Coreea de Nord a furnizat deja rachete balistice și muniție armatei ruse și a trimis anul trecut aproximativ 10.000 de soldați nord-coreeni pentru a sprijini trupele Moscovei pe frontul din Ucraina.

Analiștii consideră că această nouă colaborare militar-industrială între Rusia și Coreea de Nord este o încălcare directă a sancțiunilor ONU impuse regimului Kim Jong-un.

Prin recrutarea de muncitori nord-coreeni, Moscova își asigură forță de muncă ieftină și disciplinată pentru producția de armament, în timp ce Phenianul primește compensații financiare și sprijin tehnologic.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE