Statele Unite ar trebui să „renunțe la limbajul ultimatumurilor” și să revină pe „calea negocierilor”, a declarat duminică ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. De asemenea, șeful diplomației ruse și-a exprimat speranța că eforturile de aplanare a conflictului din Iran vor produce efecte, relatează Reuters.
Serghei Lavrov a făcut aceste afirmații în cadrul unei conversații cu ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi.
Aceasta a precizat că ambele părți „au solicitat eforturi pentru a evita acțiunile, inclusiv în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, care ar putea submina șansele rămase de a avansa eforturile politice și diplomatice de rezolvare a crizei”.
Lavrov a mai precizat că Rusia a susținut eforturile de dezescaladare a tensiunilor „în interesul unei normalizări pe termen lung și durabile a situației din Orientul Mijlociu, care ar fi facilitată de renunțarea Statelor Unite la limbajul ultimatumurilor și readucerea situației pe calea negocierilor”.
Ministrul rus de Externe a reacționat în contextul în care președintele american Donald Trump a lansat, duminică, noi amenințări la adresa Iranului. Într-un mesaj publicat pe propria rețea de socializare, liderul de la Casa Albă a anunțat care ar putea fi următoarele ținte ale Armatei Statelor Unite în cazul în care oficialii de la Teheran nu vor deschide Strâmtoarea Ormuz, o rută crucială prin care tranzita în mod normal 20% din aprovizionarea globală cu petrol.
