Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rusia oferă scutiri de taxe militarilor și funcționarilor mobilizați în Ucraina

Soldații și funcționarii ruși trimiși în Ucraina nu vor fi scutiți de la plata impozitului pe venit. Moscova şi-a înmulţit astfel măsurile de stimulare a participării la eforturile de război.

Măsura prin care rușii mobilizați pe frontul din Ucraina nu vor mai fi obligați să-și declare veniturile este aplicată în baza unei excepţii de la legile anticorupţie, notează agenția AFP; citată de Agerpres.

„Aceasta îi vizează pe cei care lucrează în teritorii", a declarat presei Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Oficialul rus a făcut referire la cele patru regiuni ucrainene - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie - pe care Moscova a anunțat că le-a anexat, însă nu le controlează pe deplin. În aceste regiuni se desfășoară în prezent cele mai multe dintre lupte.

Guvernul de la Moscova a publicat joi un decret al preşedintelui Vladimir Putin privind „specificul” regulilor luptei anticorupţie pentru „unii cetăţeni în timpul operaţiunii militare speciale” din Ucraina.

Ce cadouri fiscale oferă Rusia militarilor și funcționarilor desfășurați în Ucraina

Astfel, militarii, poliţiştii şi membrii serviciilor de securitate care operează în Ucraina, precum şi funcţionarii trimişi acolo, nu vor mai avea „obligaţia de a furniza informaţii despre veniturile, cheltuielile, bunurile lor”.

De asemenea, măsura va aplică „soţilor şi copiilor minori" ai persoanelor vizate şi este retroactivă începând cu 24 februarie 2022, data când a început ofensiva din Ucraina.

Cei care beneficiază de aceste scutiri fiscale vor avea dreptul să primească „recompense şi donaţii” dacă acestea au "un caracter umanitar" şi "au fost primite în legătură cu o participare la operaţiunea militară" din Ucraina.

Potrivit sursei citate, această nouă dispoziţie face parte dintre măsurile de stimulare ale Kremlinului pentru a-i convinge pe ruşi să meargă să lupte în Ucraina: promisiunea unor prime importante, facilităţi bancare şi imobiliare, ajutoare financiare pentru familii în caz de deces sau de rănire etc.

În Rusia, militari şi responsabili apropiaţi de complexul militaro-industrial sunt cu regularitate condamnaţi în cazuri de corupţie şi de deturnare de fonduri de mare amploare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE