Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Rusia: Curtea Supremă analizează interzicerea singurului partid anti-război înaintea alegerilor

Curtea supremă din Rusia va lua în considerare un eventual proces pentru interzicerea Iabloko, singurul partid care se opune războiului Moscovei în Ucraina, la alegerile parlamentare din septembrie, a anunțat vineri agenția de știri rusă TASS, preluată de Reuters, citat de Agerpres.

Iabloko acuză o încercare de eliminare din alegerile parlamentare

Procesul, care va fi evaluat de Curtea supremă luni, a fost intentat de Rodina (Patria), un mic partid naționalist pro-Kremlin al cărui lider, Aleksei Juravlev, a declarat pentru TASS că Iabloko este o mișcare sprijinită de Occident care vrea să discrediteze alegerile și Rusia însăși.

Iabloko l-a acuzat pe Juravlev că a făcut afirmații defăimătoare și a precizat că va intenta propriul proces pentru a-și apăra reputația.

„Vor să ne înlăture din alegeri pentru că noi suntem pro-pace, în timp ce ei vor să prelungească tragedia (războiului) pe termen nedefinit”, a postat pe Telegram liderul Iabloko Nikolai Ribakov.

Partidul de guvernământ, Rusia Unită, care îl susține pe Vladimir Putin, este favorit să câștige detașat alegerile parlamentare, în timp ce și celelalte formațiuni loiale Kremlinului sunt așteptate să obțină un număr important de mandate. În același timp, autoritățile au intensificat măsurile împotriva vocilor care se opun războiului, susținând că Rusia trebuie să rămână unită în fața unui Occident pe care îl consideră ostil.

Kremlinul afirmă că este dispus să încheie războiul, dar numai în condițiile impuse de Moscova.

Printre criticii vizați se numără și Boris Nadejdin, politician care a încercat să candideze la alegerile parlamentare cu un mesaj anti-război. Acesta a fost desemnat luna trecută drept „agent străin”, iar între timp a părăsit Rusia.

Văduva activistului opozant rus Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, a lansat joi un apel către cetățenii ruși să voteze la alegerile parlamentare în septembrie partidul liberal pro-occidental Iabloko.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE