Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Americanii confirmă că rușii ar urma să atace o țară NATO. E aceeași sursă care a anunțat că Rusia începe războiul în Ucraina

Serviciile de informații americane au avertizat că Vladimir Putin ar putea provoca un stat NATO cu „un atac hibrid la scară largă sau chiar o incursiune terestră de amploare limitată”. Tot aceste servicii au fost cele care au avertizat, în 2022, că Rusia va ataca Ucraina.

Atacul ar putea avea loc începând din această toamnă și până în 2029, potrivit surselor citate de Wall Street Journal.

Avertismentul vine după ce, lunile trecute, serviciile europene au lansat mai multe alerte potrivit cărora Polonia sau țările baltice ar fi vizate de o provocare din partea Kremlinului.

Atacurile hibride au crescut foarte mult în ultima perioadă

În ultima perioadă, s-a înregistrat o creștere a numărului de incidente cu drone și rachete rusești în mai multe țări aliate. Cea mai recentă alertă de securitate a vizat aeroportul din Leipzig. Autoritățile germane au deschis o anchetă antitero după ce a fost găsit un dispozitiv exploziv lângă un avion de marfă ucrainean staționat în Germania.

În plus, numărul misiunilor de interceptare a avioanelor militare rusești a crescut cu 250% față de aceeași perioadă a anului trecut. Asta înseamnă că avioanele NATO au decolat de două ori și jumătate mai mult în iulie 2026 decât în iulie 2025, pentru interceptarea unor avioane militare rusești. Datele apar în raportul publicat pe 5 august, de către Comandamentul Forțelor Întrunite Aliate NATO.

Pe de altă parte, după alegerile pentru Duma de Stat, care vor avea loc în septembrie, Putin ar putea mobiliza în jur de 300 de mii de soldați pentru războiul din Ucraina.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE