Rusia ar fi orchestrat nu mai puțin de 145 de acțiuni de sabotaj pe teritoriul european de când a început să invadeze Ucraina, în urmă cu aproape patru ani. Prin aceste acțiuni specifice unui război hibrid, Moscova testează vigilența statelor europene și împinge la limită capacitatea autorităților de a răspunde.
Citat de Associated Press, șeful unui serviciu de informații din UE a declarat că aceste dosare au ajuns să fie la fel de complexe și consumatoare de resurse ca anchetele de terorism.
Rusia ar fi orchestrat 145 de acțiuni de sabotaj în Europa, de la începutul războiului
În octombrie 2025, Serviciul Român de Informații a anunțat că a dejucat o tentativă de sabotaj organizată de Rusia, care viza o filială din București a celei mai mari companii de curierat din Ucraina.
„Doi cetățeni ucraineni erau sub coordonarea directă a unor reprezentanți ai serviciilor secrete ruse”, a anunțat atunci SRI. Ei erau implicați în acest complot.
O lună mai târziu, Polonia era în alertă după ce o linie de cale ferată spre Ucraina a fost avariată de detonarea unei bombe pe șine. Nimeni nu a fost rănit. Suspecții principali erau ucraineni care ar fi acționat la ordinul serviciului de informații externe al Rusiei.
Acestea sunt doar câteva dintre cazurile semnalate în ultimele luni, care arată, potrivit autorităților britanice, că Rusia și-a schimbat metoda de acțiune.
Dominic Murphy, șeful unității antiteroriste a Poliției Metropolitane din Londra: „Rusiei îi este mult mai greu să trimită spioni aici. Este mult mai dificil pentru membri ai GRU (agenția rusă de informații externe, n.r.) să ajungă în Regatul Unit înarmați cu un agent neurotoxic și să încerce să asasineze pe cineva. Drept urmare, și-au schimbat modul de operare și încearcă acum să folosească intermediari din rândul infractorilor pentru a comite aceste fapte în numele lor."
Pentru poliție, astfel de cazuri înseamnă investigații de durată, cooperare internațională și resurse umane suplimentare, chiar și atunci când pagubele materiale sunt limitate. Totul în timp ce costurile pentru Rusia sunt neglijabile comparativ cu efectul obținut.
Cea mai importantă componentă este cea psihologică, adică trauma psihologică pe care încearcă să o provoace prin crearea unui sentiment de teamă în rândul populației, pentru că astfel de acțiuni s-ar putea solda cu un număr mare de victime.
Atacurile asupra infrastructurii sunt doar vârful aisbergului. Jurnaliștii Associated Press au documentat numeroase acte de vandalism, precum și atacuri cibernetice planificate de ruși și comise de străini recrutați prin rețele de crimă organizată din Europa.
